Membrii Partidului Democrat din Moldova, reuniţi la cel de-al VII-lea Congres, au susţinut în unanimitate planul de reformare a formaţiunii, care are ca obiectiv final plasarea sa în calitate de cel mai puternic partid politic din Moldova. Prin realizarea reformei, PDM şi-a propus să aducă pe scena politică din Republica Moldova modelul de conducere colectivă a unui partid în care organizaţiile teritoriale vor avea cel mai puternic cuvânt de spus.
Liderul partidului Marian Lupu a declarat că „la acest Congres, PDM trebuie să fixeze un obiectiv important pentru el şi pentru întreaga ţară – trebuie să devină cel mai puternic partid de centru-stânga din Moldova”.
“Putem reuşi. Avem forţele şi capacităţile necesare pentru aceasta. În Europa, social-democraţia redevine curentul politic principal. Aşa vom câştiga şi noi. Eşichierul de stânga al politicului moldovenesc a devenit fragmentat. Este misiunea noastră să consolidăm acest segment pentru a oferi cetăţenilor încredere şi stabilitate”, a spus Marian Lupu.
Domnia sa a remarcat că, acum, „Partidul Democrat este pe valul unei schimbări de fond, iar pentru a atinge obiectivul de a aduce bunăstarea în casele oamenilor, trebuie să fim primii care se modernizează”.
„Noi suntem obligaţi să ne gândim la probleme societăţii. Dacă ne uităm pe hartă, nu vedem stat unde să fie aceeaşi situaţie ca în Republica Moldova – partide care ne îndeamnă să luptăm cu vecinii. PDM nu a intrat niciodată în aceste provocări. Noi i-am chemat pe toţi la discuţii. Am făcut în patru zile o sală plăcută şi frumoasă. Am făcut-o intenţionat pentru a arăta că PDM ştie cum să facă mai multe locuri frumoase şi plăcute în această ţară. Avem acest potenţial şi ştim cum să-l folosim”, a subliniat, la rândul său, preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.
Un îndemn de a lua cursul de reforme a fost lansat şi de către vicepreşedintele partidului Vlad Plahotniuc, conducătorul Grupului de reformă al PDM, care a adresat un apel către colegii de Alianţă să se întoarcă la programul de guvernare asumat. „Am un mesaj către AIE: daţi să facem mai puţină politicăla Guvernşi mai mult lucru. Este Guvernul Alianţei din care facem parte şi noi şi primii care dau exemplu trebuie să fie miniştri noştri”, a spus Vlad Plahotniuc.
Vorbind de viitoarea abordare a nevoilor şi problemelor societăţii, Vlad Plahotniuc a spus: „Ne vom revizui atitudinea în AIE. Chiar dacă facem parte din guvernare de coaliţie, trebuie să promovăm cu mai mare insistenţă obiectivele noastre sociale, iar grija faţă de oameni este una din principalele valori care trebuie să promoveze un partid social-democrat. Partidul trebuie să se comporte ca unul aflat la guvernare, dar să nu uităm pentru ce suntem acolo. Nu suntem la guvernare doar pentru a fi la putere. PD nu se agaţă de funcţii. Ne-am asumat responsabilităţi în faţa oamenilor, pe care le vom realiza”.
Modernizarea imaginii partidului este un alt obiectiv al reformei PDM. „Intrăm intr-o nouă etapă de dezvoltare. Vom marca printr-o nouă faţă – nou slogan şi o nouă siglă. „PDM priveşte în viitor”, este sloganul PDM, iar viitorul începe acum, la acest Congres”, a punctat Vlad Plahotniuc.
„Astăzi, am decis să trecem la o nouă etapă, în care pe prim plan va fi omul. Anume acest model poate da un nou impuls dezvoltării partidului”, a subliniat democratul Alexandru Stoianoglo.
Congresul a aprobat noile documente statutare ale PDM, inclusiv statutul şi doctrina politică. Printre noutăţile reformei poate fi menţionat şi faptul că, pe lângă preşedintele formaţiunii, va fi creat un for nou – Birou Colectiv. O altă noutate este modul în care sunt promovaţi oamenii în partid. Funcţiile se vor ocupa pe criterii deschise, inclusiv şi cele de vicepreşedinţi, iar criteriul care va fi pus la bază este competenţa. Totodată, se va pune accent pe întărirea rolului organizatoric al filialelor locale.
De asemenea, prin votul unanim al delegaţilor, Congresul l-a reales în funcţia de preşedinte al PDM pe Marian Lupu, iar Vlad Plahotniuc a fost desemnat prim-vicepreşedinte al partidului.
Centrul de presă al PDM



Loading ...