Democratic Party of Moldova

Press release

03 August 2020

Situaţia din agricultură, din nou în atenţia consiliului coaliţiei de guvernare: vor fi despăgubite peste 200 mii ha cu peste 1000 lei/ha

Situaţia din agricultură, din nou în atenţia consiliului coaliţiei de guvernare: vor fi despăgubite peste 200 mii ha cu peste 1000 lei/ha

Deputaţii PDM şi PSRM s-au întâlnit astăzi dimineaţă în cadrul consiliului coaliţiei de guvernare, cu participarea premierului şi preşedintelui ţării. Reprezentanţii celor 2 formaţiuni au discutat despre situaţia din ţară în contextul crizei pandemice, dar şi despre situaţia din agricultură.

Părţile au vorbit despre un program de susţinere a fermierilor, soluţiile de moment pentru problemele acestora, dar si pentru următoarea perioadă. Deputaţii au discutat şi despre decizia guvernului privind alocarea a 200 mln de lei pentru fermierii care au avut de suferit în urma secetei din acest an. Astfel, peste 200 mii ha vor fi despăgubite, cu peste 1000 lei/ha. Banii vor ajunge la fermieri chiar în luna august.

Ulterior, Guvernul va lansa discuţiile privind evaluarea pierderilor şi pentru grupa a doua de cereale – porumbul şi floarea soarelui. Astfel, ar putea fi alocate compensaţii şi pentru producătorii acestor tipuri de cereale.
S-a convenit că autorităţile vor continua comunicarea cu fermierii, atât pe platforma guvernamentală, cât şi pe cea parlamentară, în vederea identificării şi altor soluţii. Unele dintre acestea ar fi facilitarea accesului fermierilor la obţinerea subvenţiilor din Fondul National de Dezvoltare Agricolă şi Mediul rural, în condiţiile de criză actuală, purtarea discuţiilor cu sectorul bancar şi nebancar în vederea creării anumitor facilităţi la achitarea plăţilor aferente creditelor, iniţierea unui dialog cu partenerii de dezvoltare privind suportul pentru agricultură etc.

Parlamentarii au discutat şi despre situaţia din ţară în contextul COVID-19 şi dinamica creşterii numărului de cazuri. Autorităţile urmează să aibă discuţii suplimentare cu cei care gestionează piscine, pentru a urmări respectarea normelor sanitare şi a examina eventuala redeschidere a acestora.

Totodată, s-a vorbit despre începutul noului an şcolar, despre condiţiile în care va avea loc procesul de studii astfel încât atât elevii, cât şi profesorii să fie în siguranţă. Guvernul va aloca 50 mln lei pentru materiale de protecţie în fiecare instituţie de învăţământ.