Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități a fost ratificată de Parlament

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, în ședința plenară din 9 iulie, proiectul de lege pentru ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, prezentând proiectul de lege în Parlament, a declarat că implimentarea Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi va schimba radical viziunea asupra stării de dizabilitate, va asigura respectarea drepturilor și libertăților persoanelor cu nevoi speciale, va contribui la prevenirea discriminării acestei categorii de cetățeni.

Valentina Buliga a remarcat că, prin ratificarea acestei convenţii, vor fi promovate reforme în domeniul protecţiei sociale a persoanelor cu dizabilităţi, iar în termeni practici acest fapt va presupune incluziunea socială a persoanelor respective, încadrarea în câmpul muncii, educaţie ş.a.

Stella Jantuan, deputat din partea fracțiunii PDM, a menționat, în luarea de cuvânt, că PDM, în colaborare cu societatea civilă, a promovat ideea semnării Convenţiei, în pofida reticenţei funcţionarilor şi ignoranţei politicienilor. Totodată, potrivit deputatului PDM, “atitudinea faţă de Convenţie în Moldova şi faţă de ideea ratificării acesteia, pun în lumină gradul de degradare al statului nostru şi demonstrează nivelul inacceptabil al serviciilor publice, pe care le oferă statul cetăţenilor săi“.

Stella Jantuan a subliniat că “societatea civilă, zeci de organizaţii neguvernamentale, mii de persoane cu disabilități, cereau în toţi aceşti ani ratificarea Convenţiei, deoarece numai o nouă abordare ar fi făcut posibilă ruperea cercului vicios, al lipsurilor şi umilinţei, cu care se confruntă zilnic aceşti oameni“.

Potrivit Stellei Jantuan, “Era mult mai simplu pentru putere să scape de acești oameni, suplimentându-i, cu câţiva lei, pensiile şi alocaţiile mizere, după care să-i elimine din spaţiul public, izolându-i prin internate sau chiar în propriile locuinţe“.

Deputatul PDM a mai spus că agenda socială, promovată activ de către Partidul Democrat, presupune concentrarea eforturilor pentru rezolvarea unor asemenea probleme, care să-i unească pe toți într-un efort comun pentru binele ţării şi a poporului.

În încheiere, Stella Jantuan și-a exprimat încrederea că prevederile Convenţiei vor fi îndeplinite întocmai, ci nu cum s-a întîmplat la ratificarea ei.

 vezi Video

 

09.07.2010 - 14:06

Publicații

LIVE PDM

Organizaţii Teritoriale

Agregator de ştiri

Prim-ministrul Vlad Filat și Guvernatorul autonomiei găgăuze, Mihail Formuzal, au avut...

În magazinele virtuale a apărut în vânzare prima imprimantă care tipărește poze de...

Liceenii, care nu au sustinut examenele de bacalaureat la limba romana, isi vor putea...

O moldoveanca a fost aleasa cea mai frumoasa femeie dintr-un oras din Italia. Este...

A chemat-o la o plimbare romantica ca sa-si relizeze scenariul macabru pe care l-a pus...

S-au intalnit pentru a pune la cale actiunile criminale. Doi barbati au fost retinuti...