Marian Lupu: Mergem pe 5 septembrie la Referendum și votăm "PENTRU"
Liderii Alianței pentru Integrare Europeană au adresat un mesaj comun alegătorilor, în cadrul unui briefing de presă. Ei i-au îndemnat pe cetățenii Republicii Moldova să vină pe 5 septembrie la refedendum și să voteze "PENTRU" alegerea directă a șefului statului.
Președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, a declarat:"În această ultimă zi de campanie am decis să venim cu un apel comun, consolidat către toți cetățenii Republicii Moldova. Este un apel pozitiv, care invită la o participare activă a cetățenilor să asigurăm o prezență reprezentativă și pe această cale să demonstrăm că poporul este activ și este în stare să-și decidă propria soartă".
Marian Lupu a menționat că, prin acest referendum, se urmărește realizarea a două obiective majore. "Realizăm o sarcină nu doar constituțională dar și morală față de cetățeni, reoferindu-le posibilitatea să decidă alegerea șefului statului", a afirmat liderul PDM.
Totodată, potrivit lui Marian Lupu, "pe această cale urmează să fie create mecanismele, care vor garanta că această situație de criză politică nu se va mai repeta". Lupu a amintit, în context, că, din anul 2000, când a fost stabilită actuala modalitate de alegere a șefului statului, au avut loc 8 încercări de a alege președintele în Parlament, dintre care 6 au picat, generând crize politice profunde.
"Reiterez apelul către toți cetățenii: pe 5 septembrie să venim cu toții la referendum și să readucem stabilitatea politică, care să permită tuturor să se ocupe de soluționarea problemelor stringente ale Republicii Moldova", a conchis Marian Lupu.
Similare
- Interviu cu Vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc
- Valentina Buliga, vicepreședinte PD, face apel la decență și corectitudine în campanie electorală
- Valentina Buliga a intrat în competiţia electorală pentru primăria Chişinăului
- Dumitru Diacov: Deputaţii din AIE vor cere Curţii Constituţionale noi explicaţii pe marginea alegerii preşedintelui
- PD convoacă şedinţa Consiliului AIE
- Marian Lupu: "Uniunea Europeană își dorește stabilitate politică în Moldova, astfel ca țara noastră să fie una previzibilă"
- Marian Lupu: SUA resping abordarea relaţiilor internaţionale prin prisma sferelor de influenţă
- Marian Lupu a solicitat sprijinul OSCE în vederea eliberării lui Ernest Vardanean şi Ilie Cazac
- Dumitru Diacov: „Neînţelegerile trebuie rezolvate în interiorul AIE”
- Marian Lupu: „AIE nu are alternativă”
LIVE PDM
Organizaţii Teritoriale
Agregator de ştiri
Prim-ministrul Vlad Filat și Guvernatorul autonomiei găgăuze, Mihail Formuzal, au avut...
În magazinele virtuale a apărut în vânzare prima imprimantă care tipărește poze de...
Liceenii, care nu au sustinut examenele de bacalaureat la limba romana, isi vor putea...
O moldoveanca a fost aleasa cea mai frumoasa femeie dintr-un oras din Italia. Este...
A chemat-o la o plimbare romantica ca sa-si relizeze scenariul macabru pe care l-a pus...
S-au intalnit pentru a pune la cale actiunile criminale. Doi barbati au fost retinuti...








