Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

14 Decembrie 2019

Andrian Candu, la Berlin: Avem nevoie de o strategie de ţară, care să fie „cartea de căpătâi” a oricărui guvern

Andrian Candu, la Berlin: Avem nevoie de o strategie de ţară, care să fie „cartea de căpătâi” a oricărui guvern

Republica Moldova are nevoie de o strategie de ţară, o „carte de căpătâi” a oricărui guvern, pentru ca ţara noastră să aibă un viitor clar. Este poziţia exprimată la Berlin de către fostul preşedinte al Parlamentului, deputatul democrat Andrian Candu, în cadrul unei conferinţe la care s-a discutat despre Republica Moldova.

Concluzia a fost făcută în urma discuţiilor privind provocările pentru dezvoltarea economică, impactul migraţiei, dar şi privind alimentarea cu energie a ţării noastre.

Participanţii au conchis că pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova este nevoie de îmbunătăţirea mediului de afaceri, care încă se confruntă cu probleme birocratice şi supra reglementare, modernizarea infrastructurii rutiere, dar şi soluţionarea problemei deficitului de capital uman. Pentru aceasta, se impun măsuri urgente, care trebuie luate în paralel, în sistemul de educaţie, servicii medicale, măsuri de susţinere a tinerilor, creşterea nivelului de trai, stabilitate politică, care să ofere încredere cetăţenilor.

În acelaşi context, s-a discutat despre necesitatea unui concept larg de dezvoltare a agriculturii şi de livrare a produselor cu valoare adăugată, dar şi despre valorificarea altor sectoare care ar contribui la o economie bazată pe producţie şi nu pe consum: energia regenerabilă, turism şi servicii financiare.

La capitolul securităţii energetice, cei prezenţi au accentuat importanţa  accelerării interconectării energetice cu România, diversificării surselor de alimentare cu gaze naturale şi extinderii gazoductului Iaşi-Ungheni până la Chişinău.

Participanţii au constatat că cel mai important pas pentru modernizarea economiei Republicii Moldova s-a făcut prin semnarea Acordului de liber schimb aprofundat şi cuprinzător cu Uniunea Europeană (DCFTA).

Pe 13 şi 14 decembrie, la Berlin, a avut loc un workshop internaţional organizat de Sudosteuropa-Gesellschaft, la care au participat experţi de nivel înalt, politicieni şi reprezentanâi ai societăţii civile, pentru a discuta despre provocările şi perspectivele de viitor ale ţării noastre.