Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

21 Septembrie 2019

Aproximativ 400 de tineri democraţi participă la Trofeul Democraţiei. Pavel Filip: Ştim să jucăm în echipă, indiferent că e vorba despre volei sau despre politică

Aproximativ 400 de tineri democraţi participă la Trofeul Democraţiei. Pavel Filip: Ştim să jucăm în echipă, indiferent că e vorba despre volei sau despre politică

Aproximativ 400 de tineri democraţi din toată ţara şi-au dat întâlnire pentru două zile într-o tabără de odihnă din Vadul lui Vodă, pentru a participa la diferite competiţii sportive, dar şi pentru a discuta despre situaţia politică în ţară. Sâmbătă, 21 septembrie, tinerilor li s-au alăturat mai mulţi lideri democraţi, în frunte cu preşedintele PDM, Pavel Filip.

Liderul democraţilor le-a vorbit tinerilor despre multiplele eşecuri înregistrate, în doar trei luni, de către actuala guvernare hibridă, PSRM-ACUM. „Actuala guvernare a politizat toate instituţiile statului, promovând în funcţii fie membri de partid, fie cumătri, fini. Toate concursurile publice pe care le-au organizat au fost o bătaie de joc. Acum oamenii au văzut că cei de la guvernare încalcă drepturile omului şi ignoră legile", a spus Pavel Filip. Preşedintele PDM a atras atenţie şi asupra politizării instituţiei procuraturii, care, după modificarea legii, a fost supusă integral factorului politic.

Tinerii au subliniat că eşecurile guvernării, inclusiv în domeniul social-economic, sunt recunoscute inclusiv de către foştii votanţi ai partidelor de la guvernare, indiferent de regiunea în care se află aceştia. Mai mult, stoparea programelor bune lansate anterior de Guvernul Filip, cum ar fi „Drumuri Bune”, tichetele de masă, „Prima Casă”, „Un doctor pentru tine” a nemulţumit cetăţenii, care acum sunt revoltaţi de populismul majorităţii PSRM-ACUM.

Liderii democraţi au fost provocaţi la un meci de fotbal şi au demonstrat că pricep bine nu doar în politică, ci şi să lupte eficient pe terenul de sport. "Ştim să jucăm în echipă, indiferent că este vorba despre volei sau despre politică", a spus Pavel Filip. Tinerii s-au mai întrecut şi în alte tipuri de sport, inclusiv volei, jocuri de dame şi şah.

Participanţii la eveniment s-au arătat decişi să fie activi, să lupte pentru victoria candidaţilor democraţi la alegerile locale generale din 20 octombrie. „Victoria este de partea celor care depun efort şi muncesc eficient în folosul cetăţenilor, a ţării”, a declarat Alexandru Cauia, liderul Tineretului Democrat, care s-a arătat convins că PDM va înregistra un rezultat foarte bun la scrutinul din această toamnă.

Competiţiile sportive şi distracţia tineretului democrat va continua şi duminică.