Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

21 Octombrie 2018

Discursul Preşedintelui Parlamentului şi Vicepreşedintelui PDM, Andrian Candu la Adunarea Naţională ”PDM pentru Moldova”

Discursul Preşedintelui Parlamentului şi Vicepreşedintelui PDM, Andrian Candu la Adunarea Naţională ”PDM pentru Moldova”



Este o atmosferă extraordinară aici, în Piaţa Marii Adunării Naţionale!

Este un moment extraordinar şi important pentru Partidul Democrat!

Suntem aici, veniţi din toate colţurile ţării, ca să arătăm că suntem puternici, suntem uniţi şi suntem pentru Moldova!

Dragi colegi, multă vreme noi, moldovenii, am stat în genunchi sau cu capul aplecat. Am acceptat să fim conduşi de alţii, şi mereu dăscăliţi, fiindcă ne-am considerat slabi şi neputincioşi ca şi popor.

Şi trebuie să recunoaştem că, uneori, lipsa noastră de încredere, de voinţă - a justificat această atitudine.

Însă acum, suntem altfel. Uitaţi-vă la ceea ce această ţară, cu această guvernare, a realizat în ultimii 3 ani de zile. Este, cu adevărat, o doză de optimism şi de încredere, de care Republica Moldova avea mare nevoie.

Noi, moldovenii, chiar putem face lucruri bune. Şi facem lucruri bune! Putem avea succes în pofida tuturor piedicilor, putem reveni din situaţii grele şi putem merge înainte fără ezitări. Lecţia cea mai importantă a guvernării Partidului Democrat este că ştim, că vrem şi că putem!

Moldova are tot ceea ce-i trebuie pentru a reuşi, iar Partidul Democrat a condus ţara exact aşa cum era nevoie: cu mână fermă, cu minte limpede şi cu sufletul la oameni!

Dragi colegi, Partidul Democrat schimbă Moldova în bine, pentru că el însuşi s-a schimbat în bine. Evoluţia partidului a arătat că noi mereu am pus accentul pe competenţă şi pe eficienţă.

Promovăm, şi la centru şi în raioane, oameni pricepuţi, oameni dedicaţi. Cu astfel de oameni, cu dumneavoastră toţi, ne facem datoria faţă de Moldova. Transformăm viziunea partidului în legi pentru Moldova, susţinem iniţiativele Guvernului şi dăm glas aşteptărilor oamenilor pentru o viaţă mai bună.

Vă spun cu certitudine: nu a existat niciodată în istoria Republicii Moldova o colaborare mai bună între Parlament şi Guvern.

Niciodată un partid politic n-a stat mai ferm în susţinerea guvernului său şi a majorităţii parlamentare. Partidul Democrat a înţeles foarte bine că stabilitatea este prima condiţie a reuşitei. Şi am avut dreptate, pentru că stabilitatea a deschis calea dezvoltării.

Iar dezvoltarea, dragi colegi, înseamnă să ajungem din urmă ţările europene şi să fim alături de ele în familia europeană.  Iată de ce, PDM a pus la baza guvernării sale Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Noi ştim că integrarea europeană se face aici, acasă, crescând nivelul de trai al oamenilor Moldovei şi făcând instituţiile noastre mai eficiente. Am lucrat mult şi vom continua să lucrăm zi de zi pentru asta.

Niciun partid n-a făcut pentru vectorul european al Moldovei mai mult decât a făcut Partidul Democrat!

Angajamentul nostru pro-european este foarte clar: faptele vorbesc.

Însă nu este la fel cu adversarii noştri politici. Săptămâna aceasta în Parlament am pus la vot înscrierea vectorului european în Constituţia ţării.

A fost un moment foarte important, dar şi un test de sinceritate pentru toţi, mai ales pentru cei care se declară pro-europeni. Iar cei din opoziţie, au picat acest test. L-au picat ruşinos!

Când a fost vorba de un vot pentru Europa, opoziţia de dreapta din Parlament, sfătuită de Maia şi Năstase, a stat alături de socialişti!

Au transformat cele 12 stele galbene de pe steagul UE, în steluţele roşii ale socialiştilor!

Aşa pro-europeni sunt ei?! Sunt pro-europeni cu numele, dar nu cu votul!

Ei au trădat vectorul european al Moldovei!  

Dragi prieteni, să-i lăsăm deoparte pe cei din opoziţia aşa-zis „pro-europeană”. Electoratul o să-i voteze aşa cum au votat şi ei vectorul european. Noi însă suntem foarte aproape de începutul campaniei electorale. Iar voi, aveţi toate motivele de a sta cu fruntea sus în faţa oamenilor, vorbindu-le despre lucrurile bune făcute de guvernarea PDM.

Desigur, opoziţia va căuta să ne atace spunând că n-am făcut asta, sau cealaltă, c-am făcut prea puţin sau că ce-am făcut n-a fost bine.

Dar pentru fiecare atac sau critică, dumneavoastră aveţi ce le răspunde – sunt zeci de lucruri bune pe care Partidul Democrat le-a făcut pentru Moldova.

Şi vorbim de drumuri şi apeducte noi, de şcoli şi grădiniţe renovate, de salarii şi pensii mai mari, de Prima Casă, Arena Chişinău şi tichetele de masă, de foarte multe lucruri – iar la asta ei n-au ce să spună!

Faptele guvernării sunt mai puternice decât vorbele lor!

Mergeţi deci prin ţară şi spuneţi-le oamenilor să aibă încredere în noi şi să vină alături de noi. Să vină alături de această guvernare, care a muncit şi a reuşit pentru Moldova! Fiţi mesagerii succesului Moldovei, fiţi mesagerii lucrurilor bune care s-au făcut în această ţară de noi!

Conducerea partidului are încredere în energia voastră, în puterea voastră de convingere, în angajamentul vostru pentru cauza Partidului Democrat, pentru cauza Moldovei si a oamenilor Moldovei!

Luaţi cu voi toată forţa acestei pieţe, pline cu zeci de mii de moldoveni, şi duceţi-o acasă, în raioanele şi localităţile voastre!

Cu voi, Partidul Democrat va învinge, pentru că binele învinge mereu! Victorie pentru Partidul Democrat, victorie pentru Moldova!

Vă mulţumesc!