Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

24 Septembrie 2020

Echipa PDM Teleneşti are o nouă conducere. Alexei Vrăjitoru este noul preşedinte al organizaţiei

Echipa PDM Teleneşti are o nouă conducere. Alexei Vrăjitoru este noul preşedinte al organizaţiei

Organizaţia Teritorială PDM Teleneşti are o nouă conducere. Prin vot unanim, în cadrul conferinţei raionale a organizaţiei, preşedinte a fost ales Alexei Vrăjitoru. De asemenea, a fost aleasă o componenţă nouă a Biroului Executiv raional, Secretarul general şi preşedinţii Organizaţiilor de Femei, Tineret şi a Persoanelor în Etate.

Prezent la eveniment, Secretarul General al PDM, Alexandru Jizdan, l-a felicitat pe Alexei Vrăjitoru cu ocazia numirii în funcţie, urându-i curaj şi mult succes în activitate. Totodată, el a menţionat că plecarea a doi foşti membri ai organizaţiei a dus la venirea altor câţiva zeci de noi membri, care au apreciat schimbarea la faţă a echipei şi au acordat vot de încredere acesteia.

În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre situaţia politică actuală, rolul PDM pe scena politică şi proiectele de viitor ale partidului. Membrii OT PDM Teleneşti au apreciat decizia PDM de neparticipare în alegerile prezidenţiale drept una raţională şi corectă.

„Preşedintele Pavel Filip a declarat că vrea să facă un altfel de politică şi vedem că se fac eforturi ca democraţia să meargă de jos în sus, ca organizaţiile teritoriale să fie mai active, ca vocea membrilor să fie auzită”, a spus Vasile Harghel, fost preşedinte al OT PDM Teleneşti.

La rândul său, vicepreşedintele PDM, deputatul Nicolae Ciubuc a menţionat că „PDM este puternic prin oamenii săi: profesionişti şi responsabili, care generează idei oriunde s-ar afla: pe platforma parlamentară, guvernamentală sau în teritoriu”.

„Faptul că am rezistat tuturor presiunilor nu este un miracol, acest lucru se datorează dvs., oamenilor care au crezut în viitorul Partidului Democrat. Vom face tot ce ne stă în puteri ca de acum încolo PDM să fie şi mai puternic, să aibă o capacitate şi mai mare de a ajuta cetăţenii. Împreună vom reuşi”, a conchis Secretarul general al PDM, Alexandru Jizdan.