Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

30 Septembrie 2019

Pavel Filip s-a întâlnit cu şeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch

Pavel Filip s-a întâlnit cu şeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch

Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip, a avut astăzi o întrevedere cu şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch.

Interlocutorii au făcut un schimb de opinii privind ultimele evoluţii în problema transnistreană, accentuând importanţa asigurării unui proces transparent privind găsirea soluţiei politice în reglementarea transnistreană. Părţile au subliniat că această soluţie trebuie să fie una de consens larg, susţinută de întreaga societate, inclusiv de partidele de opoziţie. Preşedintele PDM a exprimat toată deschiderea pentru cooperare în aces sens.

Pavel Filip şi Claus Neukirch au discutat, de asemenea, despre momentul politic actual şi rolul important al opoziţiei într-o societate democratică. Şeful Misiunii OSCE a spus că partenerii externi urmăresc cu atenţie evoluţiile de pe scena politică din ţara noastră. Oficialii au  menţionat că Republica Moldova trebuie să se bazeze pe statul de drept şi nu pe abordări politice.