Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

22 Mai 2018

PDM a câştigat alegerile locale noi din 20 mai în 4 localităţi din 5, unde a avut candidaţi  

PDM a câştigat alegerile locale noi din 20 mai în 4 localităţi din 5, unde a avut candidaţi   

Partidul Democrat din Moldova a câştigat alegerile locale noi din 20 mai a.c. în 4 din 5 localităţi din ţară unde a înaintat candidaţi. Este vorba de comuna Leuşeni, raionul Hânceşti, Satul Nemţeni, Hânceşti, comuna Voloviţa, raionul Soroca şi comuna Pârliţa, raionul Ungheni, unde candidaţii PDM au învins chiar din primul tur.

Bilanţul alegerilor locale noi a fost realizat în cadrul şedinţei săptămânale a partidului şi prezentat la briefing-ul de presă de către vicepreşedintele PDM, şef al staff-ului electoral, Vlad Cebotari.

Prin aceste alegeri, PDM a demonstrat, încă o dată, că are candidaţi puternici în ţară, dar şi organizaţii puternice. În acelaşi timp, PDM vede aceste alegeri drept  un test înaintea alegerilor parlamentare, pe care l-a trecut cu bine, demonstrând că  oamenii pe care îi alege să reprezinte formaţiunea în teritoriu se bucură de încredere.

 ”Pentru noi a fost o zi importantă. Mulţumesc tuturor alegătorilor care ne-au dat vot de încredere. Îi felicit şi pe primarii noştri care au câştigat alegerile. Le vom acorda tot sprijinul politic necesar pentru a reuşi să-şi îndeplinească angajamentele făcute în faţa cetăţenilor”, a punctat şeful staff-ului electoral al formaţiunii.

Cu referire la cele două municipii – Chişinău şi Bălţi, unde PDM nu a avut candidaţi, Vlad Cebotari a evidenţiat că, în special în Capitală  scrutinul electoral a scos în evidenţă situaţii care merită atenţie, fiindcă ele transmit mesaje clare clasei politice şi celor rămaşi în cursă.

Vlad Cebotari a opinat că a fost un rezultat previzibil. ”Am făcut mai multe apeluri să fie identificat un candidat de dreapta unic, dar constatăm că luptele politice şi-au adus rezultatul. Cel mai îngrijorător este numărul extrem de mic de cetăţeni care s-au prezentat la urne. Vedem că oamenii devin din ce în ce mai pasivi la alegeri. Neparticiparea lor la acest exerciţiu este o pedeapsă pe care a primit-o clasa politică”, a punctat vicepreşedintele PDM .

Democratul a amintit că PDM nu a avut favoriţi în alegerile din Chişinău şi Bălţi, a lăsat la latitudinea alegătorilor şi activului său de partid să decidă cui dau votul. În ce priveşte turul al doilea din Chişinău, Vlad Cebotari a declarat că PDM are o decizie, dar nu o va comunica public. ”De această dată nu vom comunica public opţiunea PDM. Nu dorim ca alţii să comunice în  numele nostru, schimonosit, iar membrii noştri de partid să înţeleagă greşit. Vom comunica direct cu membrii noştri de partid. Sperăm că turul II va demonstra o mobilizare mai ridicată”, a punctat vicepreşedintele PDM, care şi-a exprimat speranţa că în turul doi va fi o prezenţă mai bună la vot, astfel încât noul primar să aibă o legitimitate cât mai consistentă, nu cea dată de doar o treime dintre votanţi.

Un alt subiect abordat a vizat  multiplele încălcări, care au avut loc în această campanie electorală şi care au fost admise de către toţi concurenţii. ”Nu toate încălcările au fost contabilizate, sau au fost uitate imediat după ce vor fi admise. Trebuie făcute analize la rece, trase învăţăminte din această situaţie şi instituţiile să fie mai ferme în aplicarea corectă a legii”, este concluzia prezentată de către şeful staff-ului electoral al PDM.