Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

14 Martie 2019

PDM a lansat o nouă invitaţie pentru dialog Blocului Electoral ACUM

PDM a lansat o nouă invitaţie pentru dialog Blocului Electoral  ACUM

Consiliul Executiv al Partidului Democrat din Moldova, întrunit astăzi în şedinţă, a decis să lanseze o nouă invitaţie la dialog Blocului Electoral ACUM.

Invitaţia a fost făcută public de către vicepreşedintele PDM Andrian Candu. Acesta a punctat că echipa PDM a avut toată deschiderea, încă de la prima invitaţie şi va păstra aceeaşi atitudine flexibilă pentru găsirea celor mai bune soluţii în interesul cetăţenilor şi al devoltării ţării.

Andrian Candu a amintit că, din păcate, Blocul electoral ACUM a respins în trecut şansa dialogului despre formarea coaliţiei parlamentare şi priorităţile viitoarei guvernări.

”Regretăm că ACUM s-a grăbit să respingă invitaţia noastră şi că se comunică prin presă şi nu la nivelul partidelor. Dacă liderii ACUM ar fi acceptat dialogul, ar fi văzut că echipa PDM este una foarte flexibilă şi, chiar dacă PDM are mai multe mandate, am fi fost dispuşi să îi oferim Blocului ACUM un rol important în guvernare, le-am fi oferit funcţia de prim-ministru. Am fi discutat despre angajamentele pe care le-am asumat în realizarea reformelor”, a declarat Andrian Candu.

Vicepreşedintele PDM a adăugat că, reieşind din programele lansate în campania electorală, este posibilă identificarea compromisurilor în tot ce ţine dezvoltarea ţării şi grija faţă de oameni.

Andrian Candu a mai spus că în cazul în care Blocul ACUM va refuza din nou dialogul, la începutul săptămânii viitoare Consiliul Executiv al PDM se va reuni într-o nouă şedinţă, pentru a decide următoarele acţiuni.