Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

10 Iunie 2019

PDM cheamă partidele politice parlamentare la dialog pentru deblocarea crizei politice

PDM  cheamă partidele politice parlamentare la dialog pentru deblocarea crizei politice

Partidul Democrat din Moldova cheamă partidele politice parlamentare la dialog pentru deblocarea crizei politice profunde în care a ajuns Republica Moldova. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele PDM Andrian Candu, după o întrevedere conducerii Partidului Democrat cu ambasadorii Uniunii Europene, la care s-a discutat situaţia politică actuală.

”Luând în considerare prevederile legale ale Constituţiei şi recentele decizii ale Curţii Constituţionale, la ora actuală suntem într-un blocaj juridic. Acest blocaj este periculos, deoarece poate avea efecte negative asupra instituţiilor statului, care activează în baza legii. Am analizat zilele acestea şi experienţa altor state. Suntem lipsiţi de soluţii juridice, deoarece deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, nu pot fi revizuite sau anulate. Pentru a nu ne aprofunda şi mai mult în acest blocaj, politicul trebuie să găsească soluţii politice, aşa cum ne-au recomandat inclusiv toţi partenerii internaţionali”, a declarat Andrian Candu.

În vederea iniţierii dialogului şi evitării escaladării tensiunilor, PDM a lansat o invitaţie la discuţii partidelor politice parlamentare – PSRM şi blocul ACUM. În acest sens, Partidul Democrat a creat o echipă de negociatori, condusă de vicepreşedintele PDM, Vlad Cebotari, care, în timpul cel mai apropiat, va lua legătură cu colegii din cele trei fracţiuni pentru a-i chema la dialog.

Andrian Candu a exprimat disponibilitatea PDM de a discuta un spectru larg de subiecte, legate de găsirea căilor legale pentru ieşirea din actualul blocaj politic.

În altă ordine de idei, Andrian Candu a venit cu îndemnul către politicieni de a se abţine de la escaladarea tensiunilor şi promovarea speculaţiilor.