Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

05 August 2019

PDM condamnă noul atac din partea guvernării PSRM-ACUM, de data aceasta prin utilizarea Procuraturii Generale

PDM condamnă noul atac din partea guvernării PSRM-ACUM, de data aceasta prin utilizarea Procuraturii Generale

 

Partidul Democrat din Moldova condamnă noul atac asupra sa din partea guvernării PSRM-ACUM, de această dată, prin utilizarea Procuraturii Generale, pe care au supus-o controlului politic. Decizia absolut ilegală a PG de pornire a unui dosar penal pe pretinsa lovitură de stat se înscrie perfect în acţiunile de hărţuire a reprezentanţilor democraţi şi în dorinţa noii puteri de a lovi în pluralismul politic prin scoaterea în afara legii a PDM.

Dovadă a faptului că decizia PG de a iniţia urmărirea penală, contrar deciziei anterioare a Procuraturii Generale, este şi afirmaţia liderului PPDA, Andrei Năstase, făcută tot astăzi, că insistenţa lui a dat roade şi a fost iniţiat dosarul penal, unul pe care PDM îl consideră exclusiv politic. Andrei Năstase a susţinut un briefing la acest subiect, iar invitaţia pentru presă a fost trimisă cu jumătate de oră înainte de a fi expediat comunicatul PG despre intentarea dosarului. Întreaga societate este martor a faptului că acţiunile procurorilor sunt anunţate din timp de politicienii de la guvernare, ceea ce e o încălcare flagrantă a statului de drept.

           Subliniem că, din dorinţa orbitoare de răzbunare, guvernarea PSRM-ACUM intenţionează să persecute democraţii, până la scoaterea în afara legii a PDM, astfel ca principala formaţiune de opoziţie să nu poată participa la alegerile locale generale, dar şi la alegerile parlamentare anticipate în câteva circumscripţii. Noua guvernare, care a eşuat în domeniile social, economic şi umanitar, au nevoie de aceste spectacole mediatice pentru a sustrage atenţia cetăţenilor de la problemele pe care le creează Guvernul Sandu-Dodon-Năstase, inclusiv impozite şi taxe majorate, preţuri mari, lichidarea tichetelor de masă, oprirea programelor guvernamentale aşteptate de oamenii din ţară.

           PDM aşteaptă ordonanţa PG de iniţiere a dosarului penal pentru a o ataca în instanţa de judecată, inclusiv pe motiv că această decizie este ilegală din perspectiva procedurii. Suntem siguri că iniţiatorii acestui dosar nu sunt procurorii, ci politicienii din partidele aflate la guvernare.

Amintim că PDM a lansat luni, 5 august, un apel adresat misiunilor diplomatice şi comunităţii internaţionale, în care a reclamat un şir de abuzuri şi presiuni ale noii guvernări, acţiuni care nu se încadrează în statul de drept. De asemenea, am cerut mediului diplomatic să intervină pentru a readuce actuala guvernare în câmpul constituţional.