Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

16 August 2019

PDM solicită Procuraturii Generale pornirea urmării penale pentru faptul uzurpării puterii de stat de către actuala guvernare

PDM solicită Procuraturii Generale pornirea urmării penale pentru faptul uzurpării puterii de stat de către actuala guvernare
Deputaţii PDM au depus, astăzi, un denunţ penal, în care solicită Procuraturii Generale pornirea urmăririi penale pe faptul uzurpării puterii de stat, în perioada 8-15 iunie, de către preşedintele Igor Dodon, Maia Sandu, Andrei Năstase, membrii Guvernului Sandu şi deputaţii din majoritatea parlamentară.

În adresarea deputaţilor democraţi se mai solicită ca procurorii să întreprindă toate măsurile de urmărire penală, necesare pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea acestei grave crime împotriva poporului. Deputaţii PDM prezintă o sinteză a circumstanţelor de drept, care, în perioada 8-15 iunie, s-au soldat cu încălcarea Constituţiei şi a hotărârilor Curţii Constituţionale de către Igor Dodon, Maia Sandu, Andrei Năstase, dar şi 61 de deputaţi ai PSRM-PAS-PPDA.

Aceşti subiecţi, în perioada menţionată, fără a avea nici un drept constituţional şi legitim, au preluat puterea în stat, deşi un şir de hotărâri ale Curţii Constituţionale arătau caracterul ilegal al acestor acţiuni. Cetăţenii menţionaţi au acţionat premeditat şi cu intenţie, deoarece au cunoscut despre faptele ilegale, au fost la curent cu deciziile Curţii Constituţionale, dar au continuat să adopte decizii ilegale cu scopul preluării puterii de stat, se menţionează în demersul semnat de deputaţii PDM.

Astfel, democraţii afirmă că există toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 339 alin. (1) Cod Penal al Republicii Moldova, iar organele procuraturii sunt obligate să pornească o urmărire penală în acest sens.

Biroul de presă al PDM