Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

25 Noiembrie 2020

Preţuri mai mici pentru testul la COVID-19 şi vaccinuri. Proiectul de lege elaborat de deputaţii democraţi a fost avizat pozitiv de Comisia de profil

Preţuri mai mici pentru testul la COVID-19 şi vaccinuri. Proiectul de lege elaborat de deputaţii democraţi a fost avizat pozitiv de Comisia de profil

Guvernul ar putea reglementa tarifele la serviciile de diagnostic de laborator al infecţiei cu SARS-CoV-2 şi la serviciile de imunizare. Proiectul de lege, elaborat de un grup de deputaţi ai Fracţiunii Partidului Democrat din Moldova, a fost avizat astăzi pozitiv de Comisia protecţie socială, sănătate şi familie.

În prezent, accesul la diagnosticul de laborator pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 este limitat de mai mulţi factori obiectivi, printre care şi costul suportat de cetăţeni pentru efectuarea testului. În condiţiile actuale de supraîncărcare a sistemului public de sănătate, alternativa oferită de sectorul privat urmează să fie una reglementată şi accesibilă pacienţilor.

De asemenea, deputaţii Fracţiunii PDM propun ca statul să reglementeze şi formarea preţurilor la serviciile de vaccinare, care vor putea fi accesate de către cetăţeni în afara programului naţional de imunizare. Proiectul de lege urmează a fi dezbătut în plenul Parlamentului.