Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

16 Iulie 2019

Respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii parlamentare şi a opoziţiei în CEC, încălcată de alianţa PSRM-PAS-PPDA

Respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii parlamentare şi a opoziţiei în CEC, încălcată de alianţa PSRM-PAS-PPDA

Majoritatea parlamentară PSRM-PAS-PPDA, care anunţă sus şi tare despre intenţia de depolitizare a instituţiilor statului, despre promovarea în funcţii a profesioniştilor aleşi transparent, în baza meritocraţiei, astăzi a desemnat câte un exponent din partea fiecărui partid în calitate de membru al Comisiei Electorale Centrale.

Astfel, în funcţia de membru al CEC au fost desemnaţi: din partea PPDA - Dumitru Pavel, care este avocatul liderului PPDA, Andrei Năstase, şi care apără interesele membrilor PPDA, reprezentantul socialiştilor - Maxim Lebedinschi, consilier pe probleme juridice al preşedintelui Igor Dodon şi doctorul în drept Dorin Cimil, propus de PAS.

Deputatul democrat Sergiu Sîrbu a evocat că prin această desemnare nu a fost respectat principiul de reprezentare proporţională a majorităţii parlamentare şi a opoziţiei, aşa cum prevede articolul 16 din Codul Electoral. Iar prin decizia de astăzi Alianţa PSRM-ACUM a încălcat legislaţia şi a demonstrat încă o dată că afirmaţiile despre depolitizarea instituţiilor statului sunt declaraţii goale, urmărindu-se, de fapt, instalarea în funcţii a exponenţilor actualei puteri.

Totodată, deputatul democrat Andrian Candu a spus că, dacă cu adevărat s-ar fi dorit o transparenţă, ar fi fost organizat un concurs pentru selectarea celor mai buni candidaţi pentru CEC, dar, astăzi, asistăm la o numire discreţionară a exponenţilor partidelor politice.

Argumentele deputaţilor fracţiunii PDM nu au fost auzite de majoritatea parlamentară. În aceiaşi şedinţă, cei trei candidaţi au fost confirmaţi în funcţia de membru a CEC şi au depus jurământul.

Cele trei funcţii de membru în cadrul CEC au devenit vacante după ce preşedintele instituţiei, Alina Russu, vicepreşedintele Rodica Ciubotaru şi membrul Comisiei, Iurie Ciocan, şi-au depus cererile de demisie în semn de protest faţă de imixtiunea politicului în activitatea CEC.