Partidul Democrat din Moldova

Comunicat de presă

18 Februarie 2019

Vlad Plahotniuc la Nisporeni: PDM a promovat şi va pune în aplicare mai multe iniţiative sociale de susţinere a familiilor cu copii

Vlad Plahotniuc la Nisporeni: PDM a promovat şi va pune în aplicare mai multe iniţiative sociale de susţinere a familiilor cu copii

Preşedintele PDM Vlad Plahotniuc a avut duminică mai multe întâlniri cu locuitorii din raionul Nisporeni, unde democratul candidează pe circumscripţie uninominală. 

Vlad Plahotniuc a discutat cu angajaţii grădiniţei "Povestea" din oraşul Nisporeni, dar şi cu părinţii care îşi duc copiii la această instituţie.

În discuţia cu candidatul PDM pentru circumscripţia nr. 17, părinţii au menţionat că, în ultimii doi ani, condiţiile pentru copii s-au îmbunătăţit considerabil.  Grădiniţa "Povestea" din oraşul Nisporeni este una dintre cele 900 de instituţii modernizate în ultimii ani. Aici s-a făcut izolarea termică a clădirii, au fost schimbate geamurile, instalată o cazangerie pe bază de biomasă şi panouri solare, dar a fost renovat şi blocul alimentar. Dormitoarele şi spaţiile de joacă ale copiilor au şi ele fost dotate cu mobilier nou.

Educatorii sunt mulţumiţi de condiţiile bune de muncă şi de salariile mai mari în urma reformei salarizării. "Ajungeam până la trei mii şi acum trece peste cinci. Este un plus pentru tinerii specialişti. Îmi iubesc profesia, de aceea şi
activez în această instituţie”, a spus Marina Pralea, educatoare la grădiniţa "Povestea".

Liderul PDM a menţionat că investiţiile în copii sunt investiţii în viitor şi o societate mai bună. Este motivul pentru care Partidul Democrat a promovat şi va pune în aplicare mai multe iniţiative sociale de susţinere a familiilor cu copii. "Pentru fiecare copil am propus ca familia să primească 200 de lei până la majorat. Astea sunt miliarde de lei pe care noi putem să le dăm din buget, pentru că le-am acumulat. Avem şi alte proiecte pentru copii, cum ar fi eliberarea medicamentelor gratuite", a declarat Vlad Plahotniuc.

Preşedintele PDM a vizitat şi liceul "Mircea Eliade" din oraşul Nisporeni, unde a discutat cu profesori şi liceeni. Dascălii au salutat reforma salarială în sistemul bugetar şi au vorbit despre continuarea reformei curriculei educaţionale, dar şi despre alte proiecte pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţământ.