Plahotniuc Vlad Președintele PDM

Președintele PDM

Președintele PDM este cunoscut pentru demersurile sale care urmăresc apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, iar opiniile sale politice şi economice au apărut în unele publicaţii internaţionale.

În politică a intrat în 2010, când a fost ales deputat și prim-vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova. Concomitent, a fost vicepreședinte, iar din 2012  - prim-vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova.

În cadrul Congresului VIII al PDM din decembrie 2017, cu votul unanim al delegaților, a fost ales președinte al formațiunii. Din martie 2017, este și vicepreședinte al Internaționalei Socialiste.

A promovat consecutiv, alături de echipa PDM, importante proiecte pentru reformarea clasei politice. În acest sens, a iniţiat unele proiecte de lege privind introducerea votului uninominal pentru alegerea deputaților și pentru mai mare transparență în finanțarea partidelor politice.

Anterior activității politice, a avut o carieră de succes în afaceri.

De asemenea, este cunoscut pentru activitatea sa caritabilă, în calitate de fondator al Fundației pentru dezvoltarea Republicii Moldova - Edelweiss.

Data nașterii: 1 ianuarie 1966

Este căsătorit și are 2 copii

Vezi alti membri