Guvernul este pregătit să avanseze cu un set de măsuri pentru a impulsiona dezvoltarea regională a Republicii Moldova. Un Plan de Acțiuni pentru implementarea Strategiei de dezvoltare Regională, cu o valoare de circa 7 miliarde de lei, va fi aprobat curând în Guvern. Acesta este practic un program pentru dezvoltarea raioanelor Moldovei, pe care PDM îl susține și pe care îl consideră esențial pentru viitorul comunităților locale. Acest subiect, dar și alte teme ce țin de activitatea PDM la guvernare și de actualitate politică au fost discutate în ședința săptămânală a conducerii PDM.

Vitalie Gamurari, purtătorul de cuvânt al PDM, a declarat în cadrul briefingului de după ședință că în acest Plan sunt incluse, printre altele, proiecte privind apa și canalizarea, eficientizarea energetică a clădirilor, modernizarea de drumuri regionale și locale, dar și elaborarea de planuri urbanistice, acordarea sprijinului pentru dezvoltarea businessului local, dezvoltarea și promovarea serviciilor turistice.

În privința activității parlamentare, purtătorul de cuvânt al PDM a avut o precizare legată de moțiunea simplă împotriva Ministrului de Externe, Andrei Galbur, pe care Partidul Democrat o respinge categoric și o consideră nefundamentată. ”Moțiunea socialiștilor este strict ideologică, nu este fundamentată. Acțiunile Ministerului și ale domnului Galbur au în continuare susținerea PDM”, a spus Vitalie Gamurari.

Un alt subiect abordat în ședința de astăzi ține despre anumite declarații făcute de președintele Igor Dodon cu ocazia deplasării la Sankt Petersburg. În special, PDM s-a arătat îngrijorat de insistența exprimată de președintele Dodon în privința Uniunii Economice Eurasiatice, fiind reiterat faptul că semnarea de documente cu UEEA nu va avea niciun efect practic.

”Reafirmăm că politica externă a Republicii Moldova este pusă în aplicare de Guvern și Parlament, reieșind din obligațiile externe, inclusiv din Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Aceste declarații ale președintelui Dodon sunt făcute în detrimentul vectorului ales de Republica Moldova”, a punctat Vitalie Gamurari.