Astăzi, 8 februarie 2017, Partidul Democrat din Moldova aniversează 20 de ani de existență.

Înființat sub denumirea de Mişcarea pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă și având drept prim președinte pe Dumitru Diacov, PDM a militat de la bun început pentru un stat democratic și social, care să asigure drepturile și libertățile fundamentale ale omului, dar și să fie atent la nevoile cetățenilor defavorizați. De aceea PDM a participat la coalițiile reformatoare din Republica Moldova și apoi a fost în opoziție față de guvernarea comunistă, afirmând nevoia modernizării Moldovei și a strângerii legăturilor ei cu națiunile europene.

2009 a fost un an foarte important în istoria PDM. A fost anul în care partidul și-a recăpătat forța, reușind să reintre în Parlament după o scurtă perioadă petrecută ca partid extraparlamentar și redevenind partid de guvernare sub conducerea celui de-al doilea președinte al său, Marian Lupu. În același timp, Partidul Democrat s-a consolidat și a ajuns să ocupe un loc și mai important pe scena politică națională.  

La sfârșitul lui 2016 a avut loc o nouă schimbare de ștafetă în PDM, funcția de președinte fiind preluată de către Vlad Plahotniuc, ales la cel de-al optulea congres al partidului. PDM a demonstrat că este partid unit, coeziv, caracterizat de un puternic spirit de echipă și orientat spre îmbunătățirea constantă a propriilor performanțe.

Acum, în momentul împlinirii a 20 de ani de la fondare, partidul se află în cel mai bun moment al existenței lui politice. PDM este la guvernare ca principală forță politică a coaliției majoritare, având în același timp cel mai important număr de aleși locali dintre toate partidele moldovenești. De la preluarea guvernării în ianuarie 2016, PDM a făcut față cu succes provocărilor actualei etape, reușind să genereze creșterea economiei, dar și luând măsuri sociale, promovând reformele de modernizare a țării și recâștigând încrederea partenerilor de dezvoltare.

PDM va continua să se afle în fruntea politicii moldovenești, susținând dezvoltarea țării prin apropierea de Uniunea Europeană, dar și reforma clasei politice, în așa fel încât Moldova să devină cât mai curând o țară de nivel european sub toate aspectele. Mesajul PDM este unul al deschiderii spre viitor și al încrederii în forțele țării, în capacitatea noastră de a schimba lucrurile în bine aici, acasă, în Moldova.