Președintele Parlamentului și vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova, Andrian Candu a anunțat astăzi că formațiunea social democrată a făcut o evaluare la zi a agendei Legislativului pentru perioada următoare și a stabilit măsurile prioritare, care vor fi promovate, unele cu impact social major.

Andrian Candu a anunțat, totodată, că în Parlament au fost îndeplinite criteriile procedurale pentru ca inițiativa PDM privind votul uninominal să fie trimisă spre analiza Comisiei de la Veneția. În paralel, inițiativa a devenit publică, în așa fel încât fiecare cetățean să aibă acces la ea, să o studieze și să vină cu propuneri sau obiecții. Potrivit președintelui Parlamentului, PDM a făcut acești pași tocmai pentru ca dezbaterea să poată avea loc și să se manifeste în condiții de transparență.

Andrian Candu a precizat că, la 2 săptămâni de la începerea  acțiunii de colectare a semnăturilor pentru susținerea votului uninominal, peste 350 de mii de cetățeni au semnat în favoarea acestei inițiative. ”Cifra impunătoare de semnături din partea cetățenilor practic legitimează acest proiect de lege și motivează  PDM să avanseze pentru promovarea sa. Vom continua cu dezbaterile publice, cu expertizarea proiectului și să căutăm susținerea colegilor”, a declarat spicherul.

În același timp, Andrian Candu a declarat că este”cel puțin straniu” refuzul unor formațiuni politice, dar și organizații neguvernamentale, de a participa la discuțiile publice pe marginea votului uninominal. ”Suntem mirați de refuzul categoric a unei inițiative pe care o cer cetățenii. Până și partidele care în campania electorală promiteau schimbarea sistemului de vot, acum resping ideea doar pentru că vine din partea PDM”, a opinat Candu.

Un alt subiect discutat la nivelul PDM ține de reforma clasei politice și de integritatea deputaților. În acest sens, urmează să se revină cu acțiuni privind renunțarea la imunitatea parlamentară. Președintele Parlamentului a anunțat că PDM va solicita colegilor din coaliție ca acest proiect să se regăsească pe agenda legislativului din săptămâna curentă.