Organizația de tineret a Partidului Democrat din Moldova a lansat campania „Nepoți de nădejde”, prin care va susține mai multe acțiuni de ajutorare a persoanelor în vârstă. Într-un comunicat al PDM, se spune că, timp de 30 de zile, echipe formate din 5-10 tineri democrați vor merge prin orașele și satele Moldovei pentru a ajuta aceste persoane la treburi casnice și în gospodărie. Cu prioritate, vor fi vizați pensionarii rămași fără sprijinul rudelor sau a vecinilor și care se află într-o stare fizică și materială precară.

„Tinerii democrați vor ajuta aceste persoane să facă curățenie în curte, să sape și să prășească în grădină, să hrănească animalele și păsările, să văruiască pomii și să ajute la multe alte treburi în gospodărie și în casă. În Republica Moldova sunt foarte mulți bătrâni rămași singuri și care au nevoie de ajutor. Iată de ce, tinerii democrați și PDM au decis să le dea o mână de ajutor acestor persoane, să le fie alături într-un moment dificil al vieții lor. Noi credem că prin astfel de campanii și acțiuni, societatea noastră poate deveni mai unită”, a declarat președintele Organizației de Tineret a PDM, Alexandru Cauia.

Președintele Tineretului Democrat speră că această campanie va stimula și alte acțiuni de acest fel la nivelul societății și va servi drept exemplu de urmat pentru alți tineri din țara noastră. „ Această campanie are, pe lânga scopul direct de a ajuta persoanele vîstnice și acela de a stimula respectul tinerilor față de persoanele în vârstă. Intenționăm să oferim un exemplu și pentru alte organizații de tineret din țara noastră, dar și pentru tinerii din satele unde vom susține noi acțiunile”, a menționat Alexandru Cauia.

Campania „Nepoți de nădejde” se va desfășura în intervalul 15 mai – 15 iunie și va viza aproximativ 1000 de gospodării din toată țara. În această campanie vor fi antrenați tineri, membri și simpatizanți ai Organizației de Tineret a Partidului Democrat din Moldova.