Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, s-a adresat Consiliului Internaționalei Socialiste în după-amiaza zilei de 11 iulie curent în cadrul panelului intitulat Consolidarea cooperării multilaterale în domeniul păcii.

Liderul democrat, care este și vicepreședinte al Internaționalei Socialiste, și-a axat discursul pe nevoia rezolvării conflictului transnistrean, pledând pentru implicarea mai puternică a actorilor regionali și globali în găsirea soluției potrivite.

El a accentuat că timp de 25 de ani s-a menținut liniștea pe Nistru, însă nu s-a reușit deschiderea negocierilor pe tema de fond, anume statutul regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova. „Formatul negocierilor nu și-a arătat capacitatea să ne ducă la acel rezultat pe care-l dorim”, a precizat Vlad Plahotniuc. Pe de altă parte, el a atras atenția asupra „iluziei păcii” în condițiile evenimentelor din 2008 din Georgia și din 2014 din Ucraina, subliniind că în regiunea noastră geografică pacea nu este încă garantată. „Atâta timp cât este viu revanşismul, cât timp se exprimă ideologia expansionistă, conflictele locale pot să izbucnească în orice moment”, a avertizat liderul democrat. El a reamintit în acest context solicitarea constantă a Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria, precum și a armamentului și munițiilor. „Credem că e necesară transformarea misiunii pacificatoare a Federației Ruse care se află în țara noastră în zona conflictului într-una civilă, sub mandat internațional”, a adăugat Vlad Plahotniuc.

În finalul discursului său, președintele PDM a lansat propunerea ca Moldova să găzduiască la sfârșitul acestui an un forum internațional social-democrat dedicat păcii și securității în regiune. „Eu vă garantez că Moldova se va bucura să primescă toţi experţii şi reprezentanţii Internaţionalei Socialiste și asfel vom face un eveniment important pentru Europa de Est. Organizaţia noastră politică (IS) îşi va amplifica rolul în consolidarea păcii în această regiune şi desigur potenţialul de a ajuta la rezolvarea conflictelor în lume”, a spus Vlad Plahotniuc.

Consiliul Internaționalei Socialiste este un eveniment care se desfășoară o dată sau de două ori pe an, reunind majoritatea liderilor partidelor membre ale Internaționalei Socialiste. Actualul Consiliu are loc în perioada 11-12 iulie 2017 în Statele Unite ale Americii, la New York, în clădirea sediului central al Organizației Națiunilor Unite.

foto:

 DSC00285 min       DSC00025 min       DSC00156 min

video: