STATUTUL PARTIDULUI DEMOCRAT DIN MOLDOVA 
 
CAPITOLUL I
PRINCIPII GENERALE 
 
Art. 1 
Partidul Democrat din Moldova (în continuare PDM) este un partid politic orientat spre reprezentarea intereselor grupurilor sociale largi, creat pe baze benevole de  cetăţeni ai Republicii Moldova şi care activează în baza Constituţiei, legislaţiei Republicii Moldova şi a prezentului Statut.

Art. 2 
PDM este unicul succesor politic şi de drept al Mişcării social-politice «Pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă» (1997-2000) şi al Partidului Social – Liberal (2001-2008). Aceste titulaturi împreună cu siglele respective fac parte din patrimoniul istoric al formaţiunii şi nu pot fi preluate de alte formaţiuni politice sau organizaţii neguvernamentale.
 
Art. 3
PDM este un partid întemeiat pe doctrina politică social-democratică, poziţionat pe partea de centru-stânga a eşichierului politic din Republica Moldova şi care promovează statul de drept, solidaritatea şi echitatea socială, democraţia, modernizarea ţării, integrarea europeană şi cooperarea internaţională.

Art. 4
PDM este o formaţiune laică şi împărtăşeşte principiul separării bisericii de stat, dar respectă tradiţiile naţionale şi libertatea conştiinţei. În concordanţă cu prevederile sale statutare şi cu legislaţia Republicii Moldova, PDM colaborează cu autorităţile de stat, cu instituţiile publice şi private, cu organizaţiile politice, obşteşti şi religioase din ţară şi de peste hotare.

Art. 5
PDM este persoană juridică, dispune de stampilă rotundă, blanchete, foi cu antet, conturi bancare.
 
Art. 6
Simbolul permanent al PDM este compus din trei trandafiri, care cresc dintr-o tulpină, încununaţi de un semicerc. Reprezentarea grafică a simbolului permanent se conţine în Anexa nr.1, parte integrantă a prezentului Statut. Simbolul electoral este aprobat de Consiliul Politic Naţional al PDM şi poate conţine alte elemente decât în simbolul permanent al PDM.
 
Art. 7
Imnul al PDM se aprobă de Consiliul Politic Național.

Art. 8 
PDM îşi desfăşoară activitatea sa pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi peste hotarele ţării.

Art. 9 
În relaţiile cu autorităţile publice, cu alte partide sau organizaţii din ţară şi din străinătate, PDM este reprezentat de Preşedintele PDM sau de un reprezentant al PDM împuternicit prin Hotărârea Consiliului Executiv  al PDM.
 
Art. 10 
Adresa juridica a P.D.M.:
Str. Tighina, 32, mun. Chişinău, MD 2001 Republica Moldova.
Tel. 27-82-29, fax. 27-82-30
 
CAPITOLUL II
SCOPURILE PARTIDULUI DEMOCRAT DIN MOLDOVA
 
Art. 11 
PDM pledează pentru: 
a)       afirmarea Republicii Moldova ca stat independent, suveran, şi democratic, bazat pe drept şi integrat în familia unită a democraţiilor europene;
b)      asigurarea condiţiilor de trai decent pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova;
c)       implementarea consecventă a politicilor publice orientate spre accelerarea progresului economic, crearea premiselor şi condiţiilor social-politice şi culturale optime pentru dezvoltarea multilaterală a fiecărui individ şi a societăţii per ansamblu;
d)      menţinerea ordinii publice, combaterea corupţiei şi a criminalităţii în condiţiile supremaţiei legii.
 
Art. 12
PDM se pronunţă pentru constituirea şi afirmarea în Republica Moldova a naţiunii civice potrivit principiului „toţi suntem moldoveni – cetăţeni ai Republicii Moldova”, respectând, totodată, dreptul fiecărui cetăţean la autoidentificarea originii sale etnice.
 
Art. 13 
PDM se pronunţă pentru:
a)     dimensionarea raţională, bazată pe criterii de eficienţă, a proprietăţii publice şi private;
b)     susţinerea proprietăţii private  ca unul din pilonii economiei de piaţă şi expresia economică a liberei iniţiative a cetăţeanului şi considerând că proprietatea privată este factorul esenţial al progresului economic general şi al bunăstării individuale.
Totodată PDM pledează pentru:
a)     consolidarea rolului statului în societate, inclusiv prin asigurarea concurenţei libere şi corecte între diferite forme de proprietate şi redistribuirea justă a veniturilor diferitor categorii ale populaţiei prin intermediul politicilor bugetar-fiscale şi sociale;
b)     susţinerea şi promovarea parteneriatului public-privat ca format optim pentru progresul socio-economic al ţării.

Art. 14 
PDM pledează pentru:
a)     descentralizarea decizională, patrimonială şi financiară în administraţia publică;
b)     pentru dezvoltarea socio-economică echilibrată a tuturor regiunilor ţării.

Art. 15
PDM:
a)     elaborează şi sprijină programe eficiente de susţinere şi protecţie socială a categoriilor defavorizate, aplicând imperativul justiţiei sociale;
b)     promovează solidaritatea umană, spiritul comunitar de întrajutorare, respectul persoanei şi al familiei în scopul  creşterii coeziunii sociale şi refacerii relaţiilor fireşti între cetăţean şi stat;
c)     se pronunţă pentru subordonarea intereselor de partid faţă de interesele majore ale ţării şi cetăţenilor.

Art. 16 
PDM:
a)     consideră dezvoltarea şi perfecţionarea sistemului  de învăţământ şi ocrotire a sănătăţii drept prioritate naţională;
b)     pledează pentru susţinerea ştiinţei şi culturii – pe care le consideră condiţii esenţiale ale progresului general al ţării şi ale spiritualităţii naţionale.

Art. 17 
PDM:
a)     consideră familia drept temelie a societăţii şi promovează mecanisme de susţinere şi protejare a familiei;
b)     recunoaşte, susţine şi promovează rolul femeii în familie, societate şi viaţa publică;
c)     creează mecanisme de asigurare a parităţii de gen în structurile decizionale de toate nivelurile.

Art. 18
PDM promovează strategii şi programe pentru protecţia eficientă a copiilor, pentru formarea şi afirmarea tineretului.

Art. 19 
PDM:
a)       pledează pentru respectarea ordinii constituţionale;
b)      apără şi respectă drepturile fundamentale politice, economice şi sociale ale omului în conformitate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, alte acte de drept internaţional şi Constituţia Republicii Moldova;
c)       respectă dreptul la identitatea culturală, lingvistică, religioasă şi etnică a cetăţenilor Republicii Moldova;
d)      combate extremismul de orice fel, manifestările de rasism, şovinism, naţionalism, separatism etnic sau teritorial.

Art. 20 
PDM:
a)       susţine strategia de integrare europeană a Republicii Moldova;
b)      promovează politica externă a statului direcţionată spre dezvoltarea relaţiilor cu toate statele democratice, îndeosebi din cadrul CSI şi ţările vecine.
 
Art.21 
PDM:
a)       împărtăşeşte şi aderă la valorile şi principiile promovate de Internaţionala Socialistă şi militează pentru aplicarea acestora în viaţa social-politică a Republicii Moldova;
b)      colaborează cu partide şi organizaţii de orientare democratică, îndeosebi cu cele social – democrate şi social – liberale.

Art. 22 
PDM:
a)       promovează buna înţelegere şi coeziunea socială;
b)      consolidează şi dezvoltă tradiţiile democratice;
c)       educă spiritul patriotic, propagă tradiţiile şi valorile culturii naţionale inclusiv ale minorităţilor etnice.

Art. 23 
Pledează pentru soluţionarea definitivă a diferendului transnistrean, prin mijloace paşnice ca rezultat al dialogului cu părţile interesate în condiţiile respectării integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova.

Art. 24 
PDM susţine şi promovează persoanele oneste, competente, devotate, capabile să contribuie cu abnegaţie la progresul Republicii Moldova şi prosperarea poporului moldovenesc.

Art. 25 
PDM asigură protecţia juridică a membrilor PDM şi a familiilor lor.
 
Art. 26
PDM:
a)     participă la alegerile prezidenţiale, parlamentare şi locale, inclusiv la alegerile de diferite nivele în U.T.A.Gagauzia;
b)     participă şi/sau creează, în caz de necesitate blocuri, alianţe electorale şi/sau postelectorale/de guvernare cu alte partide şi formaţiuni social-politice de orientare democratică.
 

CAPITOLUL III 
FORMELE DE ACTIVITATE ALE PARTIDULUI DEMOCRAT DIN MOLDOVA 

Art. 27
Pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor sale PDM:
a)      creează structura organizatorică şi alege organele de conducere;
b)      organizează întruniri cu cetăţenii, conferinţe practico-teoretice, simpozioane, “mese rotunde”, mitinguri, demonstraţii, înaintează cereri, face declaraţii, desfăşoară acţiuni de binefacere;
c)      desfăşoară activităţi editoriale prin intermediul organului său de presă, altor mijloace mass – media, informează membrii partidului şi societatea per ansamblu despre activitatea sa.
 
CAPITOLUL IV
MEMBRII PARTIDULUI DEMOCRAT DIN MOLDOVA 
 
Secţiunea I 
Calitatea de membru al  PDM

Art. 28
Membru al PDM poate deveni orice cetăţean al Republicii Moldova, indiferent de originea etnică, sex, rasă, religie, de apartenenţa socială şi starea materială şi care întruneşte următoarele condiţii:
a)       a împlinit vârsta de 18 ani;
b)      recunoaşte şi respectă Programul şi Statutul PDM;
c)       are o conduită profesională, morală şi politică ce corespunde intereselor ţării şi ale PDM;
d)      este apreciat şi cunoscut ca un cetăţean onest şi competent, cu o bună reputaţie, care poate contribui la îndeplinirea obiectivelor PDM.

Art. 29 
(1)   Aderarea la PDM se efectuează individual, în baza cererii scrise cu principalele date de identitate ale persoanei, depuse către organizaţia primară în raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa. În caz de lipsă a unei organizaţii primare cererea se depune la organizaţia teritorială.
(2)   Preşedintele organizaţiei primare sau, după caz , preşedintele organizaţiei teritoriale verifică documentele de aderare şi constată întrunirea de către solicitant a condiţiilor legale şi statutare pentru a dobândi calitatea de membru al PDM. În caz că solicitantul nu întruneşte cerinţele legale de obţinere a calităţii de membru al PDM, preşedintele organizaţiei primare sau, după caz, preşedintele organizaţiei teritoriale va restitui cererea cu indicarea motivelor.
(3)   Cererea candidatului care întruneşte cerinţele legale de obţinere a calităţii de membru al PDM se înaintează spre examinare în şedinţa imediat următoare a adunării generale a organizaţiei primare, care va decide în prezenţa solicitantului asupra  dobândirii calităţii de membru al PDM.
(4)   Calitatea de membru al PDM se dobândeşte din data adoptării hotărârii organizaţiei primare şi înregistrarea persoanei în evidenţă.
(5)   Atestarea apartenenţei la PDM se face în baza  legitimaţiei de membru eliberat pentru fiecare persoană, care a dobândit calitatea de membru şi a fost înregistrată în evidenţa membrilor de partid. Legitimaţia de membru este semnată de Preşedintele PDM.
(6)   Membrii PDM sunt înscrişi în Registrul de Evidenţă a membrilor PDM la fiecare organizaţie locală a PDM, Registrul poate fi organizat atât în format scriptic cât şi electronic în conformitate cu normele stabilite de Secretariatul General al PDM.
(7)   La nivel central, se organizează şi funcţionează Registrul Naţional de Evidenţă a membrilor PDM, bază de date organizată în format electronic şi care cuprinde toţi membrii PDM şi principalele date de identificare a acestora. Evidenţa membrilor PDM şi generalizarea datelor în Registrul Naţional de Evidenţă a membrilor PDM se efectuează  de Secretariatul General al PDM.
(8)   La schimbarea domiciliului sau a vizei de reşedinţă în altă localitate, membrul PDM este transferată la evidenţă în organizaţia primară în a cărei rază se află noul domiciliu sau noua reşedinţă. Transferul se efectuează prin înaintarea cererii solicitantului către organizaţia care a consemnat calitatea de membru PDM, pentru a fi radiat din listă şi notificate către noua organizaţie pentru înregistrare.
(9)   În conformitate cu prevederile legale, dobândirea sau pierderea calităţii de membru al PDM nu creează privilegii sau restrângeri în exercitarea drepturilor cetăţeneşti.
(10)     Organizaţiile PDM de toate nivelurile sunt obligate să actualizeze anual Registrul de evidenţa membrilor PDM.
(11)     Solicitantul calităţii de membru al PDM declară obligatoriu în scris dacă este sau nu membru al unui alt partid politic.
(12)     Cetăţenii Republicii Moldova cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot deveni membri ai PDM şi au dreptul de a constitui grupuri de partid la locul de trai în condiţiile prezentului Statut şi cu respectarea legislaţiei în vigoare a statelor respective.
(13)     Persoanele cu vârsta între 15 şi 18 ani, care recunosc Programul şi Statutul PDM, pot deveni membri supleanţi ai PDM. Cererea de înscriere se va depune către organizaţia de tineret a PDM din teritoriul, în care solicitantul domiciliază sau are viză de reşedinţă.
(14)     Persoanele care nu au calitatea de membru al PDM, dar recunosc principiile programatice şi contribuie prin activitatea lor la îndeplinirea sarcinilor şi realizarea obiectivelor PDM activează ca simpatizanţi ai PDM. Evidenţa acestora este dusă de organizaţiile primare de partid.
 
Art. 30 
Nu pot fi membri ai PDM:
a)       persoanele lipsite de drepturi electorale;
b)       persoanele cărora, conform prevederilor legale, le este interzisă participarea la activităţi cu caracter politic;
c)       persoanele care susţin şi întreprind acţiuni extremiste, rasiste, xenofobe, şovine, altele ce contravin Constituţiei Republicii Moldova, principiilor democratice si ale statului de drept.

Secţiunea II
Drepturile membrilor PDM

Art. 31
Toţi membrii PDM au drepturi egale, inclusiv:
a)       de a înainta propuneri şi a-şi expune liber opiniile cu privire la activitatea politică şi organizatorică a organelor de conducere şi a persoanelor cu funcţii în PDM;
b)      de a alege şi de a fi aleşi în componenţa organelor de conducere ale PDM de diferite niveluri;
c)       de a participa la elaborarea hotărârilor organizaţiilor şi organelor PDM, de a solicita informaţii cu privire la activitatea acestora;
d)      de a beneficia de protecţia organizaţiei primare şi a organelor PDM în faţa atacurilor şi presiunilor politice de orice fel;
e)       de a participa la adunările organizaţiilor PDM la care se discută chestiunile ce ţin de propria persoană;
f)        de a expune critici referitoare la orice membru sau organ PDM;
g)      de a se adresa cu cereri şi propuneri în orice instanţă a PDM;
h)      de a propune şi de a fi propuşi în calitate de candidaţi la funcţii elective sau executive în cadrul PDM şi în organele publice locale şi centrale pe listele PDM;
i)        de a organiza şi de a participa la acţiuni ce nu vin în contradicţie cu prevederile prezentului Statut;
j)        de a reprezenta PDM, în calitate de delegaţi, la congrese, conferinţe, simpozioane şi alte manifestări politice şi culturale naţionale şi internaţionale;
k)       de a sponsoriza PDM cu mijloace financiare şi materiale;
l)        de a se autosuspenda pe anumite termene din calitatea de membru al PDM;
m)     de a demisiona din rândurile membrilor PDM în modul stabilit de lege şi prezentul Statut.

Secţiunea III
Obligaţiile membrilor  PDM

Art. 32 
Membrii PDM au următoarele obligaţii:
a)       de a fi înscrişi în Registrul de Evidenţă al membrilor PDM si de a participa la activitatea organizaţiei primare;
b)      de a cunoaşte şi a respecta prevederile prezentului Statut şi de a contribui la realizarea obiectivelor stipulate în Programul PDM;
c)       de a propaga politica şi idealurile PDM, de a contribui la extinderea influenţei acestuia în societate;
d)      de a respecta şi îndeplini hotărârile organelor de conducere ale PDM şi ale Colegiului de Etică şi Arbitraj;
e)       de a participa la adunările generale ale organizaţiei primare, de a respecta disciplina internă de partid, principiile comportamentului politic şi etico-moral în societate, de a contribui la menţinerea şi consolidarea unităţii ideologice şi organizatorice a PDM;
f)        de a respecta pluralismul de idei şi opinii, de a contribui la realizarea hotărârilor organizaţiei primare şi ale organelor PDM ierarhic superioare, de a-şi onora însărcinările de partid;
g)      de a participa la acţiunile electorale organizate de PDM;
h)      de a îndeplini cu cinste şi demnitate atribuţiile prevăzute de mandatul primit în cazul delegării sau al participării, în numele PDM, la exercitarea funcţiilor publice;
i)        de a îndeplini cu corectitudine atribuţiile care derivă din funcţia ocupată în structurile de conducere alePDM, a lua atitudine faţă de cererile şi petiţiile adresate de membrii PDM şi a se preocupa de soluţionarea acestora;
j)        de a achita cotizaţia de membru al PDM.
 
Secţiunea IV
Sancţiuni disciplinare şi modalităţile aplicării  

Art. 33 
Pentru abaterea de la normele interne de partid şi nerespectarea disciplinei de partid, membrului PDM îi poate fi aplicată una din următoarele sancţiuni:
a)       avertizarea;
b)      mustrarea;
c)       excluderea din rândurile membrilor PDM.
 
Art. 34 
(1)   Aplicarea sancţiunilor prevăzute în Art. 33 se decide prin votul majorităţii membrilor PDM prezenţi la adunarea generală a organizaţiei primare.
(2)   Membrul PDM, ales în componenţa organelor de conducere ale PDM, poate fi exclus din rândurile membrilor PDM de organizaţia primară numai cu acordul scris al organului PDM, în care a fost aleasă persoana vizată.
(3)   În cazurile când hotărârea de excludere din rândurile membrilor PDM este adoptată de organele ierarhic superioare: Consiliul raional, Consiliul Executiv , Consiliul Politic Naţional, organizaţia primară, în care persoana vizată este la evidentă, va fi informată despre decizia în cauză verbal sau în scris.
(4)   Hotărârea de sancţionare a membrului PDM poate fi contestată în termen de 30 de zile de la adoptare în Colegiul de Etică şi Arbitraj.
(5)   Contestarea, înaintată de membrul PDM, va fi examinată de organul respectiv în termen ce nu depăşeşte 30 de zile din data înregistrării.
 
Secţiunea V
Pierderea sau încetarea calităţii de membru al PDM
 
Art. 35 
(1)     Calitatea de membru al PDM se pierde prin demisie, radiere,excludere sau înscriere în alt partid.
(2)     Demisia are loc în baza şi din data depunerii cererii, ca expresie a voinţei liber exprimate de persoana în cauză. Înscrierea în alt partid politic se consideră automat demisie de drept din rândurile membrilor PDM.
(3)     Radierea se efectuează în cazul, în care se constată că, ulterior dobândirii calităţii de membru al PDM, persoana se află în una din situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art.30 al prezentului Statut, precum şi în caz de deces.
(4)     Excluderea din rândurile membrilor PDM se efectuează potrivit condiţiilor prevăzute în Art. 34 p. (2) şi (3) ale prezentului Statut.
(5)     Calitatea de membru al PDM încetează prin autosuspendare pentru perioada exercitării funcţiei în organele de stat în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare. Hotărârea privind suspendarea sau reluarea calităţii de membru al PDM este adoptată de organizaţia primară sau Consiliul Executiv în baza cererii scrise depuse personal.
 
CAPITOLUL V
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ ŞI ORGANELE DE CONDUCERE ALE PARTIDULUI DEMOCRAT DIN MOLDOVA 
 
Secţiunea I
Principii generale 
 
Art. 36 
PD M este constituit şi desfăşoară activitatea sa conform principiului teritorial.
 
Art. 37 
Structura organizatorică a PDM este constituită din:
a)       organizaţia primară;
b)      organizaţia raională, de sector (sectoarele administrative ale municipiului Chişinău) şi organizaţia municipală Bălti;
c)       organizaţia municipală Chişinău.
 
Art. 38 
Fiecare organizaţie a PDM este înscrisă la evidenţa organului ierarhic superior al PDM.
 
Art. 39 
Organele de conducere ale PDM de toate nivelurile sunt alese prin vot deschis sau secret. Modalitatea votării este stabilită de organul respectiv. La alegerea organelor de conducere ale PDM se respectă principiul reînnoirii componenţei acestora.
 
Art. 40 
Un membru al PDM poate fi ales concomitent în cel mult trei funcţii executive de diferite niveluri.
 
Art. 41 
Hotărârile organelor de conducere ale PDM de toate nivelurile se adoptă prin votul majorităţii membrilor prezenţi şi sunt obligatorii pentru organele şi organizaţiile ierarhic inferioare.
 
Art. 42
Organele de revizie şi control ale PDM de toate nivelurile sunt comisiile de cenzori.
 
Secţiunea II
Organizaţia primară
 
Art. 43 
Unitatea de bază a PDM este organizaţia primară, care întruneşte cel puţin cinci membri ai PDM din teritoriul respectiv.
(1)   În comunee şi satee sunt constituite organizaţii primare. În cazul comunei, în componenţa căreia intră mai multe sate, prin hotărârea organizaţiei primare sau a biroului se constituie grupuri din cel puţin 3 membri ai PDM  în frunte cu liderul ales. Activitatea grupurilor de partid este coordonată de preşedintele organizaţiei primare.
(2)   În oraşe şi municipii organizaţiile primare sunt constituite, de regulă, în cadrul unei secţii de votare.
(3)   Organizaţia primară este constituită prin hotărârea adunării de constituire a membrilor care au depus cereri de aderare la PDM. În baza procesului verbal, biroul executiv al Consiliului municipal sau raional confirmă hotărârea în cauză. 

Art. 44 
Organele de conducere, revizie si control ale organizaţiei primare sunt:
a)       Adunarea generală;
b)       Biroul care se alege în cazurile când numărul membrilor organizaţiei depăşeşte 30 persoane;
c)       Comisia de cenzori.

Art. 45 
(1)   Adunarea generală ordinară este convocată nu mai rar decât o dată în 6 (şase) luni. La cererea a cel puţin 1/3 din numărul membrilor organizaţiei primare este convocată adunarea generală extraordinară. Adunarea generală de dare de seamă şi alegeri  se convoacă fiecare 2 (doi) ani şi este deliberativă cu prezenţa a 2/3 din numărul de membri ai organizaţiei primare.
(2)    Adunarea generală:
a)       decide cu privire la constituirea organizaţiei;
b)      dezbate şi aprobă programul bianual de acţiuni ale organizaţiei;
c)       stabileşte modalităţile activităţii biroului, organizează şi monitorizează implementarea Programului PDM, a hotărârilor organelor ierarhic superioare ale PDM, a propriilor decizii;
d)      elaborează şi adoptă tactici de activitate în campaniile electorale în cadrul circumscripţiei sau a secţiei de votare;
e)       pune în discuţie şi adoptă hotărâri ce ţin de diverse aspecte ale vieţii de partid;
f)        adoptă decizii cu privire la formarea, completarea şi executarea bugetului organizaţiei primare;
g)      alege preşedintele şi componenţa biroului pe un termen de 2 (doi) ani;
h)      propune din rândurile membrilor săi candidaţi pentru funcţii în cadrul administraţiei publice locale;
i)        adoptă decizii asupra raportului de activitate a preşedintelui sau a biroului organizaţiei;
j)        în caz de necesitate, micşorează mărimea cotizaţiilor de membru al PDM pentru pensionari, neangajaţi, studenţi;
k)       alege componenţa comisiei de cenzori pe un termen de  2 (doi) ani;
l)        deleagă reprezentanţi la conferinţele raionale;
m)     examinează şi decide asupra tuturor chestiunilor ce ţin de activitatea organizaţiei;
n)      decide obţinerea calităţii de membru al PDM, sancţionarea membrilor, inclusiv excluderea din rândurile PDM.
(3)     Adunarea generală este deliberativa cu participarea a 50 la sută plus 1 (unu) din numărul membrilor organizaţiei primare.
(4)       Adunarea generala adoptă hotărâri cu majoritate simplă de voturi ale membrilor prezenţi.
(5)       Hotărârea privind alegerea preşedintelui se adoptă cu votul majorităţii membrilor organizaţiei primare.

Art. 46 
(1)     Biroul organizaţiei primare este organul de conducere între două Adunări generale şi se întruneşte nu mai rar decât fiecare două luni sau de câte ori este necesar, la solicitarea preşedintelui sau a cel puţin 1/3 din numărul membrilor săi.
(2)     Biroul organizaţiei primare:
a)       aprobă planurile de activitate şi monitorizează realizarea lor;
b)      monitorizează îndeplinirea propriilor hotărâri, ale adunării generale şi a însărcinărilor membrilor PDM;
c)       organizează diverse manifestări în scopul creării unei imagini favorabile a PDM în localitate;
d)      organizează abonarea la sursele mass-media ale PDM şi distribuie materialele informative;
e)       organizează activităţi electorale, înaintează membrii PDM în diferite funcţii, coordonează activitatea reprezentanţilor PDM în organele administraţiei publice locale;
f)        se preocupă permanent de atragerea noilor membri ai PDM în cadrul organizaţiei;
g)      ţine evidenţa membrilor PDM;
h)      propune Adunării generale candidaţii la diferite funcţii pentru organele de conducere ale PDM ierarhic superioare;
i)        examinează şi alte chestiuni ale vieţii interne de partid.

Art. 47
Preşedintele organizaţiei primare:
a)      exercită conducerea curentă a organizaţiei primare între Adunările generale, reprezintă PDM în relaţiile oficiale la nivelul respectiv;
b)      semnează actele oficiale ale organizaţiei în limita competenţelor;
c)      gestionează mijloacele financiare ale organizaţiei;
d)      coordonează activitatea membrilor PDM care activează în autorităţile publice locale;
e)      verifică întrunirea de către solicitant a cerinţelor legale de obţinere a calităţii de membru al PDM;
f)       gestionează lucrările arhivei organizaţiei primare pentru păstrarea actelor ce ţin de activitate. 
 
Art. 48 
Comisia de cenzori a organizaţiei primare:
a)     alege preşedintele;
b)    efectuează controlul activităţii organizaţiei primare în conformitate cu regulamentul privind Comisia Naţională de Cenzori a PDM;
c)     prezintă rapoarte adunării generale.
 
Secţiunea III 
Organizaţia raională, organizaţia de sector din municipiul Chişinău, organizaţia municipală Bălţi
 
Art. 49 
Organizaţia raională (implicit şi în continuare pe cuprinsul prezentei secţiuni, organizaţia de sector din municipiul  Chişinău, organizaţia municipală Bălţi, este formată din organizaţii primare ale PDM.
 
Art. 50 
Organele de conducere, revizie şi control ale organizaţiei raionale sunt:
a)     Conferinţa;
b)    Consiliul organizaţiei raionale;
c)     Biroul executiv al consiliului raional;
d)    Comisia de cenzori.
 
Art. 51
(1)     Conferinţa se convoacă de Biroul executiv al Consiliului raional o dată la doi ani. La cererea a cel puţin 1/3 din numărul membrilor Biroului sau a cel puţin 1/3 din organizaţiile primare se convoacă conferinţe extraordinare.
(2)     Conferinţa raională:
a)       alege componenţa Consiliului organizaţiei raionale pe un termen de 2 (doi) ani;
b)      dezbate şi aprobă Raportul de activitate al Consiliului organizaţiei raionale şi programul de activitate pentru perioada următoare;
c)       examinează rapoartele de activitate ale  Comisiei de cenzori;
d)      alege componenţa Comisiei de Cenzori pe un termen de 2 (doi) ani;
e)       adoptă Regulamentul de activitate a organizaţiei raionale;
f)        deleagă reprezentanţi la conferinţele republicane şi congresele PDM;
g)      examinează chestiuni ce ţin de viaţa internă de partid, îndeplineşte alte atribuţii care nu contravin prevederilor prezentului Statut.
(3)     Conferinţa raională este deliberativă cu participarea a 50 plus 1 (unu) din numărul delegaţilor organizaţiilor primare.
(4)     Hotărârile conferinţei se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor delegaţilor prezenţi.

Art. 52 
(1)     Consiliul organizaţiei raionale este organ reprezentativ care gestionează activitatea organizaţiei raionale în perioada înntre Conferinţe. Numărul membrilor Consiliului organizaţiei raionale este stabilit de Conferinţa raională.
(2)     Şedinţele Consiliului organizaţiei raionale sunt convocate după necesitate, dar nu mai rar decât o dată la şase luni, de Biroul executiv al Consiliului raional sau la solicitarea a 1/3 din membrii Consiliului.
(3)     Şedinţele Consiliului sunt prezidate de preşedintele organizaţiei raionale.
(4)     Consiliul organizaţiei raionale:
a)       alege preşedintele organizaţiei raionale, vicepreşedinţii, secretarul executiv, membrii Biroului executiv al Consiliului raional pe un termen de 2 (doi) ani şi revocă persoanele nominalizate;
b)      adoptă decizii cu privire la convocarea conferinţelor şi a cotei numerice a delegaţilor organizaţiilor primare;
c)       coordonează activitatea organizaţiilor primare, monitorizează îndeplinirea sarcinilor şi realizarea  obiectivelor PDM de către acestea;
d)      monitorizează îndeplinirea propriilor hotărâri şi ale organelor ierarhic superioare ale PDM;
e)       elaborează şi monitorizează executarea bugetului organizaţiilor raionale;
f)        coordonează şi conlucrează cu reprezentanţii PDM aleşi sau numiţi în organele administraţiei publice locale.

Art. 53 
Componenţa Biroului executiv al Consiliului raional este aleasă pe un termen de 2 (doi) ani:
(1) Biroul Executiv al Consiliului raional are următoarea componenţă:
a) preşedintele;
b) 1-4 vicepreşedinţi;
c) secretarul executiv (coordonator al activităţii organizatorice);
d) 5-7 membri (responsabilităţile organizatorice se stabilesc de birou).
(2) Biroul Executiv al Consiliului raional:
a)     coordonează activitatea organizaţiilor PDM constituite în raza teritorială;
b)    coordonează activitatea organizaţiei raionale între şedinţele Consiliului raional ce ţine de în chestiunile politice şi interne de partid;
c)     aprobă planurile de activitate şi monitorizează îndeplinirea acestora;
d)    monitorizează îndeplinirea propriilor hotărâri şi celor adoptate de Conferinţa raională;
e)     organizează diverse acţiuni şi manifestări cu caracter politic, cultural, educativ, civic ş.a. în conformitate cu programul de activitate aprobat în scopul promovării imagini favorabile a PDM în teritoriu;
f)      organizează abonarea la mijloacele mass-media ale PDM şi distribuie materialele informative;
g)    aprobă şi modifică după consultarea cu Consiliul Politic Naţional listele candidaţilor la funcţiile de primari şi consilieri la toate nivelurile, prezintă materialele respective comisiilor de circumscripţie;
h)    organizează activităţi electorale;
i)      înaintează membrii PDM în diferite funcţii, coordonează activitatea reprezentanţilor PDM în organele administraţiei publice locale;
j)      decide asupra altor chestiuni ce ţin de vieţa internă de partid.
(3)     Şedinţele Biroului executiv al Consiliului raional se convoacă nu mai rar decât lunar la solicitarea preşedintelui sau a cel puţin 1/3 din numărul membrilor Biroului.
(4)     Şedinţele sunt deliberative cu participarea majoritatăţii  membrilor
(5)     Deciziile se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor membrilor prezenţi.
 
Art.54
(1)     Preşedintele organizaţiei raionale este ales de Consiliul organizaţiei pe un termen de 2 (doi) ani.
(2)     Preşedintele organizaţiei raionale:
a)       reprezintă organizaţia în relaţiile cu membrii organizaţiei în teritoriu, cu organele de conducere ierarhic superioare, cu autorităţile publice din raza de acţiune;
b)      prezidează lucrările Conferinţei, şedinţele Consiliului organizaţiei raionale şi şedinţele Biroului executiv al Consiliului organizaţiei raionale;
c)       propune candidaturile vicepreşedinţilor şi a secretarului executiv ai organizaţiei raionale;
d)      asigură îndeplinirea hotărârilor organelor ierarhic superioare;
e)       gestionează mijloacele financiare ale organizaţiei;
f)        coordonează activitatea membrilor PDM aleşi sau numiţi în autorităţile publice locale.
 
Art. 55
Secretarul executiv al Consiliului organizaţiei raionale:
a)       coordonează activităţile organizatorice şi administrative;
b)       asigură ţinerea evidenţei membrilor PDM;
c)       organizează activitatea de planificare a întrunirilor şi acţiunilor organizaţiei;
d)       semnează procesele-verbale ale şedinţelor organelor organizaţiei raionale;
e)       este responsabil de arhiva organizaţiei raionale şi a tuturor organizaţiilor primare;
f)        ţine evidenţa cotizaţiilor de membru;
g)       îndeplineşte alte atribuţii în conformitate cu hotărârile Biroului executiv al Consiliului raional.
 
Art. 56
Comisia de Cenzori a Consiliului raional:
a)       alege Preşedintele;
b)      efectuează controlul activităţii organizaţiilor primare, asigură transparenţa executării bugetului organizaţiilor primare şi raionale;
c)       convoacă şedinţe după necesitate;
d)      prezintă rapoarte în cadrul Conferinţelor raionale.

Art. 57
Organizaţiile de sector din municipiul Chişinău formează organizaţia municipală Chişinău a PDM. Modul de organizare se decide de Consiliul Politic Naţional al PDM, care adoptă Regulamentul intern al Organizaţiei Municipale Chişinău.
 
Secţiunea IV
Congresul 

Art. 58
(1)     Organul suprem de conducere al PDM este Congresul.
(2)     Congresul ordinar se convoacă o data la patru ani. Congresul extraordinar al PDM se convoacă prin Hotărârea Consiliului Politic Naţional al PDM sau la solicitarea a 1/3 din organizaţiile raionale.
(3)     Data convocării şi proiectul ordinii de zi a Congresului se aproba de Consiliul Politic Naţional al  PDM.
(4)     Delegaţii la Congres sunt aleşi la Conferinţele raionale conform cotei de reprezentare, stabilite de Consiliul Politic Naţional.
(5)     Congresul PDM:
a)       adoptă şi introduce modificări în Programul şi Statutul PDM;
b)      adoptă decizii ce determină strategia PDM;
c)       alege Preşedintele partidului şi prim – vicepreşedintele pe un termen de 4 (patru) ani;
d)      desemnează Preşedintele de onoare al PDM pe un termen nelimitat;
e)       alege componenţa şi revocă membrii Consiliului Politic Naţional al PDM;
f)        alege componenţa şi revocă membrii Comisiei Naţionale de cenzori a PDM;
g)      alege componenţa şi revocă membrii Colegiului de Etică şi Arbitraj al PDM;
h)      decide asupra activităţii desfăşurate de Preşedintele PDM, Prim-vicepreşedintele şi Consiliul Politic Naţional al PDM;
i)        decide asupra activităţii desfăşurate de Comisia Naţională de cenzori şi Colegiul de Etică şi Arbitraj ai PDM;
j)        adoptă decizii privind reorganizarea internă, fuzionarea cu alte formaţiuni politice sau încetarea activităţii PDM;
k)       examinează contestările membrilor PDM adresate Congresului;
l)        exercită alte atribuţii prevăzute de prezentul Statut şi de legislaţie;
m)     poate delega o parte din atribuţiile sale Consiliului Politic Naţional.
(6)     Pentru desfăşurarea statutară a Congresului este necesară prezenţa a cel puţin 2/3 din numărul delegaţilor cu drept de vot. În cazul în care acest cvorum nu este întrunit se stabileşte o nouă dată a desfăşurării Congresului cu numărul de delegaţi prezenţi
(7)     Hotărârile Congresului se adoptă cu votul majorităţii simple a delegaţilor prezenţi.
(8)     Hotărârea privind alegerea Preşedintelui şi Prim-vicepreşedintelui PDM se adoptă cu votul majorităţii delegaţilor aleşi.
(9)     Hotărârile Congresului privind reorganizarea sau încetarea activităţii PDM se adoptă cu votul a – 2/3 din delegaţii aleşi.
 
Secţiunea V
Consiliul Politic Naţional al PDM

Art. 59 
(1)   Consiliul Politic Naţional al PDM este organul de conducere al Partidului între două  Congrese. Şedinţa Consiliului Politic Naţional se convoacă nu mai rar decât de două ori pe an de Preşedintele PDM sau la solicitarea a cel puţin 1/3 din numărul membrilor Consiliului Politic Naţional.
(2)   Consiliul Politic Naţional al PDM este ales de Congres pentru o perioadă de 4 (patru) ani, componenţa numerică fiind determinată prin hotărârea Congresului PDM.
(3)   Consiliul Politic Naţional:
a)       elaborează şi coordonează realizarea strategiei şi tacticii partidului;
b)       alege sau revocă vicepreşedinţii, secretarul general al partidului, membrii Consiliul Executiv  şi Biroului Permanent, stabileşte competenţele acestora;
c)       asigură punerea în aplicare a hotărârilor Congresului;
d)       alege candidatul PDM pentru alegerile prezidenţiale;
e)       aprobă şi modifică lista candidaţilor PDM în alegerile parlamentare şi poate delega competenţa de modificare a listei Consiliului Executiv;
f)        aprobă strategia electorală a PDM în campaniile electorale; 
g)       aprobă decizii privind schimbarea siglei şi a simbolului electoral ale PDM; 
h)       constituie departamente de specialitate şi alege şefii acestora; 
i)         decide asupra afilierii internaţionale a PDM;  
j)         aprobă structura Secretariatului general al PDM; 
k)       adoptă regulamente şi alte acte normative interne de partid; 
l)         în cazul abaterilor grave de la prevederile Programului şi Statutului PDM, adoptă decizii privind reorganizarea Consiliilor raionale sau a organizaţiilor primare; stabileşte procedura de convocare a adunărilor/conferinţelor extraordinare ale organizaţiilor respective; 
m)      cooptează noi membri sau exclude din rândurile Consiliului Politic Naţional sau din rândurile PDM persoanele care nu mai fac faţă cerinţelor faţă de membru al PDM;
n)       aprobă bugetul anual şi decide asupra executării acestuia;
o)       administrează patrimoniul PDM;
p)       înaintează Congresului propuneri referitoare la reorganizarea sau dizolvarea PDM;
q)       aprobă modelul legitimaţiei de membru al PDM.
r)        exercită alte atribuţii după necesitate, cu excepţia atribuţiilor Congresului;
s)       poate delega unele atribuţii Consiliului Executiv.
(4)    Şedinţele Consiliului Politic Naţional sunt deliberative cu participarea majorităţii membrilor aleşi.
(5)    Hotărârile Consiliului Politic Naţional se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor membrilor prezenţi.
(6)    Şedinţele Consiliului Politic Naţional sunt prezidate de Preşedintele PDM, iar în lipsa acestuia, de Prim-vicepreşedintele PDM.
 
Art. 60
(1)    În cadrul Consiliului Politic Naţional al PDM se organizează Departamente structurate pe domenii de activitate în care sunt cooptaţi membri ai Consiliului Politic Naţional şi specialişti din domeniile respective.
(2)    Departamentele au următoarele atribuţii:
a)    elaborează studii, strategii şi programe ale PDM specializate pe domenii de activitate;
b)    monitorizează activitatea ministerelor şi instituţiilor cu atribuţii specifice pentru fiecare din domeniile de activitate ale departamentelor;
c)    analizaează legislaţia în vigoare şi proiectele de legi pe domeniile vizate;
d)    elaborează strategii şi mesaje cu referire la activitatea curentă al Guvernului şi a instituţiilor aflate în subordinea acestuia;
e)    îndeplinesc alte atribuţii stabilite prin hotărârile Consiliului Politic Naţional sau prin hotărârea Preşedintelui PDM.
(3) Domeniile de activitate ale departamentelor precum şi şefii acestora se stabilesc de Consiliul Executiv la propunerea Preşedintelui PDM.
 
Secţiunea VI
Preşedintele PDM şi Prim-vicepreşedintele PDM
Preşedintele de onoare al PDM
Vicepreşedinţii PDM
Secretarul General al PDM

Art. 61 
(1)   Preşedintele PDM conduce activitatea generală a PDM, activitatea Consiliului Politic Naţional, Consiliului Executiv şi a Biroului Permanent ale PDM şi răspunde în faţa Congresului pentru activitatea politică a Partidului Democrat din Moldova.
(2)   Preşedintele PDM este din oficiu Preşedinte al Consiliului Executiv şi al Biroului permanent.
(3)   Preşedintele PDM:
a)       prezidează lucrările Congresului PDM;
b)       prezidează şedinţele Consiliului Politic Naţional, Consiliului Executiv şi al Biroului permanent şi coordonează activitatea acestora;
c)       propune Consiliului Politic Naţional spre aprobare candidaturile la funcţiile de vicepreşedinţi ai PDM, Secretar General al PDM, de membri ai Consiliului Executiv;
d)       coordonează, prin intermediul vicepreşedinţilor, activitatea departamentelor;
e)       propune Consiliului Politic Naţional spre aprobare proiectul bugetului anual al PDM;
f)        reprezintă PDM în relaţiile cu instituţii ale statului, cu partide şi formaţiuni social – politice din ţară şi din străinătate, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice;
g)       urmare a consultărilor cu Consiliul Executiv , poartă negocieri cu alte partide şi organizaţii social-politice privind crearea alianţelor sau a blocurilor electorale şi post-electorale, fuzionarea  PDM cu alte formaţiuni politice, alte subiecte politice. Rezultatele acestor negocieri vor fi discutate şi confirmate prin deciziile Consiliului Politic Naţional sau ale Congresului;
h)       exercită alte atribuţii prevăzute de prezentul Statut.
(4)   În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele PDM emite dispoziţii.
 
Art. 62 
(1)       Prim-vicepreşedintele PDM îndeplineşte atribuţiile Preşedintelui PDM în cazul absenţei acestuia sau prin delegare.
(2)       Din oficiu este membru al Consiliului Politic Naţional, Consiliului Executiv şi Biroului permanent.
 
Art.63 
Preşedintele de onoare al partidului:
a)       este ales de Congres la propunerea Preşedintelui PDM pe un termen nelimitat din rândul persoanelor cu merite deosebite faţă de PDM;
b)      din oficiu este membru al Consiliului Politic Naţional, Consiliului executiv şi Biroului permanent.
 
Art. 64
(1)     Vicepreşedinţii PDM sunt aleşi de Consiliul Politic Naţional din rândurile membrilor săi, pe un termen de patru ani.
(2)     Vicepreşedinţii PDM:
a)         conduc şi coordonează activitatea departamentelor de specialitate;
b)         prezintă Consiliului Executiv informaţii privind strategia şi tactica PDM în domeniile de activitate încredinţate;
c)         îndeplinesc sarcinile stabilite de Preşedintele PDM, Consiliul Executiv şi Biroul Permanent;
d)         reprezintă PDM în relaţiile oficiale.
 
Art. 65
(1)   Secretarul General al PDM este ales, la propunerea Preşedintelui PDM, de Consiliul Politic Naţional pentru un mandat de (4) patru ani.
(2)   Secretarul General al PDM coordonează activitatea Secretariatului la nivel central şi local şi are următoarele atribuţii:
a)       asigură activitatea curentă, comunicarea internă cu organizaţiile raionale, ale municipiului Chişinău şi municipiul Bălţi, precum şi comunicarea PDM cu instituţiile şi autorităţile publice centrale sau locale şi cu alte partide sau organizaţii social-politice din ţară şi străinătate;
b)      coordonează activitatea de organizare a evenimentelor PDM la nivel naţional;
c)       gestionează managementul resurselor umane în cadrul PDM şi Registrul evidenţei membrilor PDM şi asigură activitatea de audit intern;
d)      conduce serviciile administrative în cadrul Secretariatului PDM şi gestionează raporturile de muncă;
e)       asigură  acţiunile organizatorice şi elaborarea documentelor necesare pentru desfăşurarea Congresului, şedinţelor Consiliului Politic Naţional, ale Consiliului Executiv şi Biroului Permanent;
f)        elaborează proiectele regulamentelor şi normelor metodologice de organizare şi funcţionare internă a subdiviziunilor şi Secretariatului PDM;
g)      prezintă rapoarte Consiliului Executiv;
h)      semnează procesele-verbale ale şedinţelor organelor de conducere ale PDM;
i)        îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin hotărârile Consiliului Politic Naţional, Consiliului Executiv şi Biroului Permanent sau care reies din prevederile prezentului Statut;
(3)   În exercitarea atribuţiilor sale, Secretarul General emite dispoziţii.
 
Secţiunea VII
Consiliul Executiv 
Biroul Permanent

Art. 66 
(1)     Consiliul Executiv al PDM este organul executiv decizional şi de conducere al PDM, care coordonează activitatea acestuia între şedinţele Consiliului Politic Naţional şi este ales pe un termen de 4 (patru) ani în componenţa de 31 (treizeci şi unu) membri.
(2)     Consiliul Executiv al PDM se întruneşte nu mai rar decât lunar sau ori de câte ori este necesar, la solicitarea Preşedintelui PDM, Biroului Permanent  sau a cel puţin 1/3 din numărul membrilor săi.
(3)     Consiliul Executiv :
a)       iniţiază propuneri în instanţe, examinează probleme ce ţin de interes statal, naţional şi de partid, acordă consultaţii, prezintă recomandări, face declaraţii publice din numele PDM  pe subiecte ce ţin de situaţia social-economică şi politică la nivel republican şi local.
b)      coordonează activitatea PDM intre şedinţele Consiliului Politic Naţional;
c)       apreciază şi adoptă decizii privind îndeplinirea realizarea hotărârilor Congresului PDM şi ale Consiliului Politic Naţional;
d)      exercită controlul executării hotărârilor organelor de conducere ale PDM de organizaţiile raionale ale PDM;
e)       coordonează activităţile fracţiunii parlamentare, ale reprezentanţilor PDM în organele publice centrale şi locale;
f)        fondează asociaţii, instituie comisii specializate şi grupuri de lucru în diverse domenii ce ţin de interesele strategice şi tactice ale PDM;
g)      aprobă lista candidaturilor propuse de consiliile raionale  ale municipiilor Chişinău şi Bălţi pentru alegerile locale;
h)      aprobă, la propunerea Secretarului General al PDM, regulamentele de organizare şi funcţionare a subdiviziunilor structurale ale Secretaritului PDM;
i)        la propunerea Secretarului General, confirmă în funcţie angajaţii Secretariatului PDM;
j)        monitorizează activitatea editorială, alte activităţi;
k)       decide asupra administrării patrimoniului PDM, asupra utilizării surselor financiare ale PDM, aprobă rapoartele financiare şi desemnează persoana responsabilă de evidenţă contabilă la propunerea Secretarului General al PDM;
l)        la propunerea Secretarului General, aprobă şi monitorizează implementarea sistemului de instruire a cadrelor PDM; 
m)     aprobă statutele persoanelor juridice ale căror fondator poate fi conform legislaţiei; 
n)      adoptă hotărâri privind fondarea alianţelor şi blocurilor electorale cu alte partide şi organizaţii social-politice în campaniile electorale şi privind constituirea de coaliţii politice pentru asigurarea guvernării şi al sprijinului parlamentar;  
o)      coordonează activitatea Organizaţiei de Tineret, Organizaţiei de Femei, Organizaţiei Naţionale a Persoanelor în etate, Asociaţiei Aleşilor Locali şi altor organizaţii create în cadrul PDM;
p)      aprobă şi modifică listele de candidaţi pentru alegerile locale din mun. Chişinău;
q)      aprobă şi modifică, după caz, listele candidaţilor pentru funcţiile de deputaţi în Adunarea Populară UTA Găgăuzia;
r)        aprobă candidatura pentru funcţia de Başkan al UTA Găgăuzia;
s)       aprobă decizii disciplinare, inclusiv excluderea din rândurile membrilor PDM.
(4)     Şedinţele Consiliului Executiv sunt deliberative cu participarea majorităţii membrilor săi.
(5)     Hotărârea Consiliului Executiv se adoptă cu majoritatea simplă a voturilor membrilor prezenţi.
(6)     Toate documentele şi procesele verbale ale şedinţelor Consiliului Executiv sunt pregătite şi distribuite membrilor Consiliului de secretarul Consiliului Executiv care este ales de membrii acestuia.

Art. 67
 
(1) Biroul Permanent este organul operativ de analiză şi sinteză al PDM între şedinţele Consiliilor Executiv şi Politic Naţional şi se întruneşte săptămânal sau după necesitate, la solicitarea Preşedintelui PDM.
(2) Biroul Permanent este constituit din oficiu de Preşedintele PDM, Prim-vicepreşedintele, Preşedintele de onoare,vicepreşedinţii şi Secretarul General PDM.
(3) Şedinţa Biroului Permanent este deliberativă cu participarea majorităţii membrilor.
(4) Hotărârile Biroului Permanent se adoptă cu majoritatea voturilor celor prezenţi.
(5) Biroul Permanent:
a)         organizează şi conduce întreaga activitate curentă a PDM, potrivit hotărârilor adoptate, după caz, de Congresul PDM, Consiliul Politic Naţional şi Consiliul Executiv;
b)         elaborează proiecte de hotărâri pe care le supune spre dezbatere şi adoptare Consiliului Executiv;
c)         elaborează proiecte de hotărâri şi norme de aplicare a deciziilor luate de Congres, Consiliul Politic Naţional şi Consiliul Executiv;
d)         decide asupra informării operative a organizaţiilor raionale, a municipiului Chişinău, mun. Bălţi şi a structurilor interne ale PDM cu privire la activitatea curentă;
e)         înfiinţează şi coordonează grupuri de lucru în probleme de organizare internă;
f)          înfiinţează şi coordonează grupuri de analiză a situaţiei socio-economice şi politice interne şi internaţionale;
g)         elaborează şi înaintează organelor de conducere proiectede hotărâri privind constituirea de blocuri electorale şi coaliţii politice pentru asigurarea guvernării şi a sprijinului parlamentar;
h)         monitorizează respectarea prevederilor Statutului în cadrul Conferinţelor ordinare şi extraordinare raionale, ale municipiului Chişinău şi municipiului Bălţi, şi stabileşte norme privind desfăşurarea acestora;
i)           monitorizează buna desfăşurare a activităţilor specifice campaniilor electorale stabilite în calendarul acestora;
j)           îndeplineşte alte atribuţii stabilite prin hotărârile Congresului, Consiliului Politic Naţional sau prevăzute în prezentul Statut.

Secţiunea VIII
Comisia Naţională de Cenzori

Art. 68 
(1)   Comisia Naţională de Cenzori este organul central de revizie şi control financiar al activităţii PDM.
(2)   Componenţa Comisiei este  aleasă de Congres pe un termen de 4 (patru) ani.
(3)   Membrii Consiliului Naţional Politic nu pot face parte din Comisia Naţională de Cenzori.
(4)   Comisia Naţională de Cenzori funcţionează în baza regulamentului propriu, aprobat de Consiliul Naţional Politic al PDM.
(5)   Comisia Naţională de Cenzori are dreptul de a controla, din proprie iniţiativă sau ca urmare a reclamaţiilor şi sesizărilor primite, modul de formare şi utilizare a bugetelor organizaţiilor PDM, precum şi a bugetului general al PDM.
(6)   Comisia Naţională de Cenzori verifică modul de utilizare a alocaţiilor primite de la bugetul de stat potrivit legislaţiei în vigoare.
(7)   Concluziile verificărilor efectuate de Comisie sunt prezentate în informări  şi rapoarte prezentate Consiliului Politic Naţional şi, respectiv, Congresului PDM.

Secţiunea IX
Colegiul de Etică si Arbitraj

Art. 69 
(1)     Colegiul de Etică şi Arbitraj este organul de jurisdicţie, ales de Congresul PDM pentru un mandat de 4 (patru) ani, care examinează cererile, reclamaţiile şi sesizările îndreptate împotriva membrilor Consiliului Politic Naţional; examinează între organele de conducere de nivel raional, precum şi a conflictelor între acestea şi cele de nivel naţional şi soluţionează contestaţiile hotărârilor Consiliului Politic Naţional al PDM.
(2)     Colegiul de Etică şi Arbitraj este compus din 7 membri, din rândul cărora Colegiul alege preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul.
(3)     Colegiul de Etică şi Arbitraj funcţionează pe baza regulamentului propriu aprobat de Consiliul Politic Naţional al PDM.
(4)     Colegiul de Etică ţi Arbitraj prezintă Congresului rapoarte de activitate.
(5)     Persoanele alese în Colegiul de Etică şi Arbitraj nu pot face parte din Consiliul Politic Naţional şi Comisia Naţională de Cenzori.
(6)     Hotărârile pronunţate de Colegiul de Etică şi Arbitraj sunt definitive.

Secţiunea X
Organizaţia de Femei, Organizaţia de Tineret, Organizaţia Naţională a Persoanelor în Etate şi Asociaţia Aleşilor Locali a PDM.
Organizaţia de Femei a PDM.

Art. 70
(1)       Pentru asigurarea reprezentării şi participării active a femeilor în viaţă politică, economică, socială şi culturală în cadrul  PDM se constituie şi funcţionează Organizaţia de Femei aPDM.
(2)       Din Organizaţia de Femei a PDM pot face parte femeile care au calitatea de membru al PDM.
 
Art. 71 
(1)       Organizaţia de Femei a PDM urmăreşte, cu prioritate, următoarele obiective:
a)       elaborarea ofertelor politice ale PDM adresate femeilor în domeniul economic, social şi cultural;
b)      realizarea de analize privind situaţia copiilor şi femeii în societate şi îmbunătăţirea statutului acestora;
c)       organizarea acţiunilor în scopul  promovării femeilor în structurile de decizie ale PDM şi asumării responsabilităţii şi demnităţii publice;
d)      asigurarea participării paritare a membrilor Organizaţiei de Femei în structurile PDM la toate nivelele
e)       implicarea femeilor în iniţierea şi implementarea programelor şi proiectelor care să contribui la îmbunătăţirea situaţiei femeii în comunitate.
(2)   Organizaţia de Femei a PDM funcţionează în baza unui Regulament de organizare şi funcţionare propriu, aprobat de Conferinţa Naţională a Organizaţiei de femei.
 
Organizaţia de tineret a PDM – Tineretul Democrat 

Art. 72 
(1)     Pentru stimularea participării tineretului în viaţa socială, culturală şi politică, în cadrul PDM se constituie şi funcţionează Organizaţia de Tineret a PDM, denumită prescurtat TD – Tineretul Democrat, căreia îi revine principala responsabilitate a activităţii politice a PDM în domeniul politicilor de tineret.
(2)     Din organizaţia TD pot face parte tineri cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani, care au calitatea de membru sau membru supleant al PDM.
 
Art. 73 
Organizaţia de Tineret a PDM urmăreşte, cu prioritate, următoarele obiective:
a)       elaborarea de analize privind starea tineretului în Republica Moldova;
b)      elaborarea ofertelor politice ale PDM adresate tinerilor;
c)       iniţierea şi organizarea unor programe sociale, economice, politice, educative, culturale, distractive, sportive şi turistice, corespunzătoare intereselor şi aspiraţiilor tinerilor;
d)      organizarea acţiunilor de formare şi perfecţionare profesională a tinerilor membri ai PDM în vederea promovării acestora în structurile de decizie ale PDM şi a asumării unor responsabilităţi şi demnităţi publice.
e)       Organizaţia de Tineret a PDM funcţionează în baza Regulamentului de funcţionare propriu, adoptat de Conferinţa Naţională a Organizaţiei.
 
Asociaţia Aleşilor Locali a PDM.

Art. 74 
(1)     Asociaţia Aleşilor Locali este constituită din membri ai PDM: preşedinţi şi vicepreşedinţi ai Consiliilor raionale, primari şi viceprimarii din municipii, oraşe şi comune; consilieri raionali şi consilieri municipali din Chişinău, precum şi consilieri locali din oraşe şi comune.
(2)     Asociaţia Aleşilor Locali acţionează în sensul realizării obiectivelor specifice fixate în Programul Politic al PDM şi Programul PDM privind activitatea autorităţilor publice locale; urmăreşte respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei şi ale legilor ţării; acţionează pentru consolidarea autonomiei locale şi descentralizarea administrativă şi financiară, pentru modernizarea şi dezvoltarea localităţilor şi creşterea calităţii serviciilor prestate populaţiei.
(3)     Asociaţia Aleşilor Locali se organizează şi îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului propriu aprobat de Conferinţa Naţională a Asociaţiei.
(4)     Consilierii locali şi raionali aleşi pe listele PDM se constituie în grupuri care şi îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului aprobat de Biroul Executiv al Consiliului raional.
(5)     Membrii grupurilor de consilieri locali şi raionali care sunt excluşi sau care demisionează din rândurile membrilor PDM au datoria morală de a renunţa şi la mandatul obţinut în consiliile locale şi raionale respective.
 
Organizaţia Naţională a Persoanelor în Etate a PDM.

Art. 75
(1)    Organizaţia Naţională a Persoanelor în Etate a PDM este organizaţia politică a oamenilor în etate membri ai PDM constituită ca structură internă în conformitate cu prevederile prezentului Statut şi dispoziţiile legale în vigoare.
(2)    Organizaţia Naţională a Persoanelor în Etate a PDM stimulează participarea oamenilor în etate la viaţa socio-politică şi îşi asumă responsabilitatea elaborării şi propunerii strategiei ca parte a Programului Politic al PDM în domeniul protecţiei sociale a persoanelor în etate.
(3)    Poate deveni membru al Organizaţiei Naţionale a Persoanelor în Etate orice persoană ce are calitatea de membru al PDM şi care pledează pentru realizarea Programului Politic al PDM şi îşi asumă responsabilitatea participării active la viaţa organizaţiei.
(4)    Organizaţia Naţională a Persoanelor în Etate a PDM promovează doctrina social-democrată şi acţiunea politică a Partidului Democrat din Moldova, recomandă ca oamenii în etate să fie primiţi în partid şi acţionează pentru integrarea lor în structurile sale politice.
 
Art. 76
(1) Organizaţia Naţională a Persoanelor în Etate a PDM urmăreşte cu prioritate următoarele  obiective:
a)      iniţierea şi organizarea  activităţilor specifice oamenilor în etate;
b)      colaborarea cu instituţiile sociale şi ONG-urile pentru iniţierea unor acţiuni de ajutorare a persoanelor aflate în dificultăţi sociale;
c)      prezentarea de propuneri şi sugestii pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ specific.
(2) Organizaţia Naţională a Persoanelor în Etate a PDM funcţionează în baza Regulamentului de funcţionare propriu, adoptat de Conferinţa Naţională a Organizaţiei.
 
Relaţia PDM cu Sindicatele 
Art. 77 
(1)     PDM sprijină activitatea sindicatelor în vederea realizării efective a măsurilor de protecţie socială, garantării dreptului la muncă, combaterii şomajului, asigurării unui trai decent tuturor categoriilor de cetăţeni  promovării unei legislaţii care să asigure cadrul juridic pentru manifestarea deplină a capacităţilor creatoare şi garantării drepturilor sociale.
(2)     PDM acţionează pentru apărarea drepturilor membrilor sindicatelor derivate din legislaţia muncii şi din contractele colective de muncă.
(3)     PDM iniţiază periodic consultări cu sindicatele pentru examinarea problemelor sociale ale salariaţilor, pentru elaborarea proiectelor de acte normative, programe şi proiecte care privesc raporturile de muncă şi protecţia socială.
 
Relaţia PDM cu Patronatele

Art. 78 
(1)       PDM susţine activitatea patronatelor pentru iniţierea, elaborarea şi promovarea programelor de dezvoltare, de restructurare, de privatizare şi de cooperare economică, în condiţiile legii.
(2)       PDM stimulează iniţiativa privată, în special în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv prin promovarea unor propuneri legislative specifice.
(3)       PDM susţine şi promovează parteneriatul public-privat.
(4)       PDM iniţiază periodic consultări cu patronatele în probleme de interes comun.
 
CAPITOLUL VI
SURSELE FINANCIARE ŞI ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI PARTIDULUI DEMOCRAT DIN MOLDOVA 

Art. 79 
PDM dispune de bunuri mobiliare şi imobiliare, pe care le utilizează în scopul desfăşurării activităţii sale conform legislaţiei în vigoare.
 
Art. 80 
Patrimoniul PDM se constituie din următoarele surse:
a)       cotizaţii ale membrilor de partid care sînt stabilite în mărime de la 0,5 la 2,5% din salariul lunar sau venit, pensie, bursă. Cotizațiile se achită lunar. Pentru anumite categorii de membri organizațiile primare de partid pot stabili diferențiat mărimea cotizațiilor de membru;
b)      donaţii benevole ale persoanelor juridice şi fizice, ale organizaţiilor politice şi obşteşti, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
c)       venituri provenite în rezultatul propriilor activităţi;
d)      subvenţii de la bugetul de stat în conformitate cu legislaţia în vigoare;
e)       activităţi editoriale şi de publicitate, culturale, sportive, distractive şi altele, care nu contravin legislaţiei;
f)        venituri din realizarea bunurilor patrimoniale proprii.

Art. 81 
(1)     Patrimoniul PDM nu poate fi utilizat în alte scopuri decât pentru realizarea sarcinilor statutare.
(2)     Modalitatea de gestionare a patrimoniului şi a mijloacelor financiare este stabilită de un regulament intern, aprobat de Consiliul  Politic Naţional al PDM.
 
CAPITOLUL VII
CONDITIILE DE ÎNCETARE A ACTIVITATII PARTIDULUI DEMOCRAT DIN MOLDOVA 

Art. 82
Activitatea PDM poate înceta în cazurile când aceasta intră în contradicţie cu Constituţia Republicii Moldova şi legislaţia în vigoare, precum şi în cazul când activitatea sa nu contribuie la realizarea obiectivelor statutare şi programatice.
 
Art. 83 
Activitatea PDM poate fi sistată prin hotărârea Congresului în conformitate cu legislaţia în vigoare şi prezentul Statut.
 
CAPITOLUL VIII
DISPOZIŢII  FINALE  ŞI  TRANZITORII

Art. 84
(1) Statutul PDM este obligatoriu pentru toate organizaţiile primare, teritoriale, centrale şi pentru toţi membrii PDM.
(2) În măsura în care nu prevede, prezentul Statut se completează de drept cu prevederile Legii privind partidele politice.