Valeriu Lazăr: Ministerul Economiei va acorda susținere tuturor celor interesaţi pentru elaborarea şi implementarea proiectelor cu finanţare din exterior

Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a efectuat marţi, 20 iulie curent, o vizită de lucru în raionul Edineţ. Vicepremierul a fost însoțit de un grup de experți din cxadrul Ministerului Economiei, din componenţa căruia au făcut parte directorii direcţiilor generale ale ministerului, precum şi directorii organizaţiilor subordonate ME, precum: Agenţia Proprietăţii Publice, Camera de Licenţiere, Organizaţia pentru Promovarea Exportului şi Atragerea Investiţiilor, Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Institutul Naţional de Standardizare şi Metrologie etc.

“Date fiind domeniile vaste care intră în gestiunea Ministerului Economiei şi impactul lor asupra potenţialului de dezvoltare al localităţilor republicii, consider foarte oportună şi utilă desfăşurarea acestui gen de întâlniri într-un format nou, mai larg, şi anume cu participarea reprezentanţilor ME şi organizaţiilor subordonate ministerului, în cadrul cărora, populaţia din teritoriu să poată discuta direct cu reprezentanţii ministerului vizavi de un spectru complex de subiecte economice “ a declarat la începutul vizitei Vicepremierul, Valeriu Lazăr.

În cadrul vizitei, delegaţia Ministerului Economiei a avut o întrevedere cu conducerea raionului şi serviciilor desconcentrate, primarii, agenţii economici, în cadrul căreia a fost discutată situaţia economică a raionului Edineţ, inclusiv cele mai stringente probleme cu care se confruntă zi de zi.

În acest context, Valeriu Lazăr a menţionat seria de priorităţi economice ale Guvernului, care prevăd soluţionarea celor mai acute probleme din sectoarele din economia naţională, accentuate de către reprezentanţii raionului Edineţ. “Un obiectiv major al Guvernului la etapa actuală constă în acordarea asistenţei şi suportului necesar tuturor celor interesaţi pentru elaborarea şi implementarea proiectelor cu finanţare din exterior, în special celor orientate spre dezvoltarea infrastructurii economice şi sociale” a adăugat Vicepremierul.

În acelaşi context, echipa ME a oferit soluţii la întrebări concrete ce ţin de proiecte de dezvoltare regională şi cele investiţionale, utilizarea surselor alternative de energie, dezvoltarea industrială şi a ÎMM-urilor în Republica Moldova etc.

La iniţiativa ME, deja în partea a doua a zilei, a avut loc întrevederea dintre conducerea or.Edineţ cu delegaţia firmei germane Draxlmaier, fiind examinată posibilitatea lansării unui parc industrial la Edineţ.
După audienţa cu cetăţenii, Valeriu Lazăr a efectuat o vizită în satul Bratuşeni, raionul Edineţ. Scopul vizitei a constat în discutarea celor mai stringente probleme cu care se confruntă locuitorii satului în special legate de obiectele sociale, urmând ca Ministerul Economiei să ofere soluţii concrete aspectelor problematice ridicate.

Serviciul de presă al ME

21.07.2010 - 11:16

Publicații

LIVE PDM

Местные Организации

Новостная лента

Выпускники гагаузских лицеев, которые провалили тестирование по государственному языку...

Германия и Великобритания предупредили Сербию и Косово.

В минувшую пятницу, 5 августа, двое мужчин отобрали мобильный телефон у...

Государственное предприятие "Железная дорога Молдовы" (ЖДМ) нанесло ущерб бюджету...

Сотрудники таможенного пункта Леушены обнаружили во внедорожнике 1600 пачек...

Жители столицы не спешат оплачивать счета за потребленную в прошлом сезоне...