Valeriu Lazăr: Moldova nu poate renunţa la exportul vinurilor în Rusia şi va respecta toate cerinţele necesare pentru livrarea lor pe piaţa rusă
O declaraţie în acest sens a făcut vicepremierul, ministrul Economiei al Moldovei Valeriu Lazăr după şedinţă guvernului. El a menţionat că Moldova lucreză activ asupra diversificării pieţelor de desfacere a producţiei sale, în acest domeniu înregistrându-se ameliorări semnificative, spre exemplu, în ultimul timp a crescut considerabil exportul vinurilor moldoveneşti în Polonia. În acelaşi timp, potrivit lui, în următorii 5-10-15 ani Moldova nu va putea redirecţiona exporturile sale de vin orientate în principal spre Rusia, în alte ţări. El a subliniat de asemenea că pe piaţa vinicolă a Uniunii Europeane există o concurenţă acerbă, în UE înregistrându-se o supraproducţie a vinului.
Valeriu Lazăr a declarat în acelaşi timp că vinurile moldoveneşti au şanse bune de a-şi întări prezenţa pe pieţele UE, dar acest lucru va cere timp şi mijloace pentru promovare. Şeful Ministerului Economiei, referindu-se la pretenţiile Rospotrebnadzor-ului faţă de calitatea vinurilor moldoveneşti, a declarat că fiecare ţară are dreptul să stabilească propriile cerinţe pentru producţia furnizată pe piaţa sa, menţionând totodată că acestea trebuie să fie aceleaşi pentru toţi. Valeriu Lazăr a menţionat dorinţa autorităţilor moldovene de a înăspri controlul asupra calităţii producţiei vinicole furnizate în Rusia. El şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că anterior guvernul a concentrat procesul de certificare a vinurilor în cadrul unei singure instituţii, creând centrul naţional unic pentru certificarea producţiei alcoolice, ceea ce a eliminat concurenţa în domeniul eliberării certificatelor de conformitate.
Valeriu Lazăr a spus că ar fi bine ca astfel de servicii să fie furnizate de mai multe laboratoare, ceea ce ar crea concurenţă şi ar majora calitatea serviciilor. El a spus că negociatorul principal al Moldovei cu Rospotrebnadzor privind aspectele legate de furnizarea vinului moldovenesc în Rusia este Andrei Gurin, şeful Inspectoratului de stat pentru supravegherea producţiei alcoolice, care este gata să discute toate problemele tehnice cu şeful Rospotrebnadzor-ului, medicul sanitar principal al Rusiei Ghenadi Onişcenko.
Похожие новости
- Au fost deschise ofertele de licitaţie privind construcţia caselor pentru sinistraţi
- Ministerul Economiei prognozează o creștere a investițiilor
- Valeriu Lazăr: Controalele nemotivate au impact negativ asupra mediului de afaceri şi cel investiţional
- Valeriu Lazăr: Ministerul Economiei va acorda susținere tuturor celor interesaţi pentru elaborarea şi implementarea proiectelor cu finanţare din exterior
- Ministerul Economiei susține crearea business incubatoarelor pe întreg teritoriul Moldovei
- Business incubatoarele oferă șanse reale de dezvoltare a unei afaceri
- Valeriu Lazăr: negocierile privind livrarea vinurilor moldovenești pe piața rusă continuă
- Miniștrii Partidului Democrat promovează crearea business incubatoarelor
- Valeriu Lazăr, ministrul Economiei, a activat mecanismul comisiei moldo-ruse pentru soluționarea problemei vinului
- Partidul Democrat din Moldova pledează pentru relansarea activității întreprinderilor industriale din țară
Publicații
LIVE PDM
Местные Организации
Новостная лента
Выпускники гагаузских лицеев, которые провалили тестирование по государственному языку...
Германия и Великобритания предупредили Сербию и Косово.
В минувшую пятницу, 5 августа, двое мужчин отобрали мобильный телефон у...
Государственное предприятие "Железная дорога Молдовы" (ЖДМ) нанесло ущерб бюджету...
Сотрудники таможенного пункта Леушены обнаружили во внедорожнике 1600 пачек...
Жители столицы не спешат оплачивать счета за потребленную в прошлом сезоне...








